1 mai, sarbatoare nationala. Locul de intalnire pentru batranii cu bani, beizadelele lor majoritatea fara venituri si aferentele domnisoare, este LOFT. Locul unde toata lumea gandeste la fel, simte la fel, iubeste la fel (LOFT pentru cunoscatori) este o terasa deschisa spre plaja, unde muzica rasuna tare si roabele de bautura sau sampanie vin acompaniate de artificii si soundtrack-ul din Piratii din Caraibe. Evident, clientii care comanda aceste roabe au nevoie si de atentia intregului local, intrucat muzica se opreste pentru a onora comanda.
Dupa aceasta ofranda adusa lui Bacchus de 1 mai, apele se linistesc pana la deschiderea sezonului.
Ajungem la momentul cand suntem in plin sezon, si e sambata. Ce e de facut? Daca noi am bea o bere la terasa linistiti cu prietenii de o viata, consumatorii de suflete ai lui Codin Maticiuc ar astepta pranzul ca sa ajunga la masa lor rezervata de la LOFT, unde prietenii sunt imprastiati pe la toate mesele.
Dupa un „brunch” corect, vorba lui Andrei Versace, e timpul ca frapierele sa se umple cu vin si sampanie scumpa. Cum spiritele se incing vara dupa cateva pahare lejere, clientii ajung sa se urce pe mese, sa danseze, si sa faca un numar de poze care ineaca si cel mai sec newsfeed de pe Facebook. Ca tanar, dupa ce ti-ai incercat-o cu domnisoare care mai de care, ai doua variante: te multumesti cu ce ai prins la LOFT, daca ai prins (competitia e mare, si figurile exponential mai mari pentru domnisoarele selecte care frecventeaza localul) sau continui petrecerea in alt loc, dupa ce ai petrecut intens cateva ore. Ca un om mai varstnic la o criza de varsta mijlocie, te multumesti cu domnisoara mai tanara pe care ai adus-o si te duci sa te culci; daca esti petrecaret mai prinzi doua ore de Breeze.
Ce este acest Breeze, in afara de locul unde a fost pozata Elena Udrea cu „iubitul”? Este locul unde se continua petrecerea, fiind un restaurant libanez cu muzica orientala. Sticlele de vin continua sa vina pe masa doua, trei ore pana e timpul sa te muti in club. Cu burta plina de la Breeze, unde preparatele te-au mai dres si poate unde te-ai gandit sa mai bei si niste apa, e timpul din nou sa te muti.
Cluburile de noapte din Mamaia sunt arhicunoscute. Cu totii stim ce se intampla acolo, cine le frecventeaza. Ce nu cu totii stim este ca un campion nu isi face freza de la ora 11 ca sa ajunga in club la 12; un campion adevarat vine de la Breeze pilit si continua lejer pe Vodka la Fratelli de exemplu, pentru a fi pregatit pentru ce urmeaza.
Dupa inca 5 ore de club, prinzi rasaritul, iti scoti pantofii de dans din picioare si o iei pe jos spre Crazy Beach, unde rasuna muzica electronica. Multi mai beau un pahar aici si pica lati, dar noi prezentam perspectiva unui campion al vietii de noapte si mai nou, de zi.
Daca dupa trei sticle de rom in Centrul Vechi un roman de-al nostru se duce la shaormerie, un roman la Mamaia se duce la Pasticceria, un restaurant italienesc deschis non-stop, vis-a-vis de marile cluburi asezate unele langa altele in zona Mamaia Nord. La 10 dimineata a doua zi, dupa 22 de ore de distractie, majoritatea ar opta pentru o Pizza sau ceva mai consistent. Din pacate, pentru oamenii normali ca si patronii acestui restaurant, la ora aceasta se poate opta pentru un sandwich sau o omleta. Daca la LOFT te-ai dus cu 10 prieteni si ti-ai mai facut 5 acolo, la Pasticceria ajungi cu inca vreo 3 campioni care au rezistat maratonului si de acolo incep povestile. Trebuie inteles ca de pe la Breeze, lumea deja incepe sa se raspandeasca, si prieteniile, oricat de stranse ar fi, sunt puse sub semne de intrebare dupa ce alcoolemia ajunge la un anumit punct.
Probabil cele mai frumoase amintiri sunt la micul dejun al campionilor. Cand esti deja mai treaz dar in acelasi timp rupt de oboseala, totul are un alt sens. Povestile sunt mai amuzante, sticlele mari de apa plata vin ca trenurile japoneze la ore fixe (din 5 in 5 minute). Daca marii scriitori romani ar avea veniturile necesare pentru a lua parte la asa o aventura, sigur s-ar intalni la Pasticceria si ar vorbi cateva ore. Ca un simplu jurnalist, pot doar specula, dar traind experienta o data in viata pot spune ca predictia mea este destul de verosimila.
Pana la urma, cu trecerea timpului, ramanem doar cu amintiri. Chiar daca pe drumul inapoi spre casa facem cheta pentru o punga de chipsuri si niste sucuri, pe decursul weekend-ului am trait ca niste magnati. Daca ne luam dupa celebra vorba „Fake it till you make it” (prefa-te pana reusesti), poate intr-o zi o sa fim si noi magnati, si in loc de chipsuri pe tren vom manca icre negre in elicopter cu Victoras Micula.
