Persoanele care vorbesc prea mult la telefon și își petrec constant timpul pe rețelele de socializare au tendința de a fi mai nefericite și mai anxioase decât ceilalți oameni, conform unui studiu al cercetătorilor americani.
Autorii acestui studiu au urmărit frecvența cu care peste 500 de studenți foloseau telefonul în fiecare zi, evaluând modul în care acest lucru le afecta perspectiva acestora asupra vieții, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii au descoperit că, în loc să îi facă pe oameni să se simtă mai aproape de prieteni, telefonul mobil le creștea gradul de anxietate, deoarece numeroși participanți la studiu se simțeau de fapt obligați să păstreze legătura cu ceilalți prin apeluri, sms-uri și postări pe rețelele de socializare.
În plus, alți participanți la studiu întâmpinau dificultăți cu privire la deconectarea de pe platformele de socializare, precum Facebook.
Studiul, efectuat de oamenii de știință Jacob Barkley, Aryn Karpinski și Andrew Lepp, contrazice rezultatele cercetărilor anterioare care susțineau că telefoanele mobile îmbunătățesc interacțiunea socială și contribuie la reducerea sentimentului de izolare.
Acest nou studiu, realizat la Universitatea Kent din Ohio, a relevat faptul că utilizarea constantă a telefonului sporea senzația de stres.
"Rețeaua socială mă face uneori să mă simt oarecum legat de telefon (…) de parcă aș avea altă obligație în viață", a spus unul dintre studenții participanți la studiu, iar alt student s-a plâns că faptul de a poseda un telefon mobil înseamnă că poate fi contactat oricând.
Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii au folosit o unitate de măsură clinică a anxietății și răspunsurile privind nivelul de satisfacție față de propria viață ale fiecărui student.
"Nu mai există timp sau singurătate în viața acestor studenți și cred că, pentru sănătatea mintală, este nevoie de timp de reflecție, de introspecție, de analiză a întâmplărilor vieții sau pur și simplu de refacere după stresul de zi cu zi", a declarat cercetătorul Andrew Lepp.
Echipa de cercetare a folosit de asemenea rezultatele la examene ale participanților la studiu, cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 de ani, observând că studenții dependenți de telefonul mobil și de rețelele de socializare aveau note mai mici decât ceilalți.
"De asemenea, câțiva dintre studenții intervievați au declarat că trimit mesaje constant (…) de dimineața până seara, ceea ce ar putea fi un factor de stres în sine", au precizat cercetătorii.
Mediafax