Femeile care fac tot posibilul ca în casele lor să miroasă a primăvară folosind tot felul de produse în acest sens, dar mai cu seamă odorizantul, se expun fără voie unui risc mărit de a se îmbolnăvi de cancer mamar, arată un studiu recent.
După ce au chestionat 800 de femei diagnosticate cu cancer la sân, cercetătorii de la Silent Spring Institute, din Massachusetts, un institut unde se studiază legătura dintre chimicale și sănătate, au concluzionat că odorizantul de cameră, spray-urile de interior și alte produse asemănătoare cresc riscul de cancer mamar cu 20%.
Iar folosirea zilnică a spray-urilor de interior, în special, face ca riscul acesta să ajungă chiar până la 30%, relatează „Daily Mail“, citând un raport apărut în „Environmental Health“.
Cercetătorii recunosc însă că este posibil ca femeile să fi exagerat frecvența cu care au folosit aceste produse, în încercarea de a da vina pe ceva pentru boala lor. Chiar și așa, spun ei, riscul folosirii acestor chimicale rămâne unul real, chiar dacă dimensiunea pericolului se diminuează.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane