Home Life Opera nu e un sanatoriu, salariile nu pot fi egale, greviștii să...

Opera nu e un sanatoriu, salariile nu pot fi egale, greviștii să fie concediați

DISTRIBUIŢI

Ioan Holender, care a condus Opera de Stat din Viena timp de două decenii, crede că atât refuzul artiștilor de a juca, cât și pretențiie pentru salarii egale nu ar trebui tolerate.

„Opera nu este un sanatoriu, în primul rând trebuie să mulțumești publicul”, spune Holender. Soluția ar fi pornirea de la zero, potrivit acestuia. Opera Națională București (ONB) ar trebui desființată de ministru și creată în locul acesteia o altă instituție, care să scoată posturile la concurs „și să fie angajați cei capabili”, a explicat Holender la Digi24.

Scandalul de la ONB, care a făcut înconjurul lumii, a început cu un conflict între dansatorul Johan Kobborg și noul director al instituției, Tiberiu Soare. Acesta l-a acuzat pe balerinul danez că și-a asumat fără bază titlul de director artistic al Corpului de Balet, fiindcă funcția nu exista în organigramă. Kobborg a refuzat să mai colaboreze cu noua conducere și în final a demisionat.

Ioan Holender a explicat la Digi 24 că

„Situația prezentă din România este catastrofală în toate privințele și una din culmile acestei catastrofe este la Opera Națională. Este în primul rând vina statului, a ministerului. Ministrul trebuie să stabilească cine conduce acest institut. Problema e să se găsească o persoană care să mențină atât Baletul, care pare că este de succes și foarte aclamat la București, dar și Opera, care are mai puțin succes și care, calitativ, este într-o situație extrem de proastă, după părerea mea. Eu știu orarul de muncă al Orchestrei Operei Naționale din București, care a scăzut în calitate și este în continuă scădere, se lucrează din ce în ce mai puțin — este responsabilitatea ministerului, bineînțeles. Greva aceasta este absolut nedeterminată, ar trebui să îi concedieze pe toți care fac grevă. Oamenii sunt plătiți conform contractelor pe care le au și nu au nici un drept să facă grevă pentru a se pune directorul pe care îl vor ei. Cunosc situația conflictului și scânteia care a provocat conflictul: salariul d-lui Kobborg (…) dar nu este treaba angajaților să discute cât primește unul sau altul. Responsabilitatea o are doar directorul artistic, care poate să plătească cum vrea el (…) dacă se consideră că plata lui Kobborg este justificată, nu e treaba angajaților să discute asta. Unul e plătit mai bine, altul mai puțin bine, depinde de prestația artistică a fiecăruia. Într-o instituție de artă nu există democrația că <<toți sunt plătiți la fel>>”
„Ce-i bun și ce-i rău stabilește publicul.” a concluzionat marele Holender.
Integral la DIGI 24.

Foto: jesuisenesco.wordpress.com

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.