Home Life Paltonul lui John Lennon- vândut pe o sumă frumușică

Paltonul lui John Lennon- vândut pe o sumă frumușică

DISTRIBUIŢI

 

O statuetă Oscar atribuită în 1939 legendarului director de imagine Gregg Toland, cunoscut în special pentru imaginea filmului „Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane”, a fost adjudecată cu 150.000 de dolari, marţi, la o licitaţie organizată la Los Angeles de casa Nate D. Sanders, informează AFP.

 

Gregg Toland a câştigat singurul Oscar din carieră în 1939, pentru imaginea filmului „La răscruce de vânturi/ Wuthering Heights”, de William Wyler, cu Laurence Olivier în distribuţie.

 

Considerat unul dintre cei mai influenţi directori de imagine din istoria cinematografiei, Gregg Toland a lucrat în special la „Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane” (1941) şi „Cei mai frumoşi ani ai vieţii noastre/ The Best Years of Our Lives” (1946).

 

În cadrul aceleiaşi licitaţii, au fost vândute un palton bleumarin care a aparţinut rockerului John Lennon, creat de brandul Great Coat Fireman, cu suma de 31.250 de dolari, dar şi o pălărie de cowboy purtată de John Wayne în şase filme western, cu suma de 37.500 de dolari.

 

Tânăra generaţie de staruri a fost şi ea reprezentată, mai ales cu o rochie ce combină ţesături cu elemente metalice purtată de cântăreaţa Lady Gaga cu ocazia unei şedinţe foto pentru revista Harper’s Bazaar, în martie 2014, care a fost vândută cu 15.625 de dolari.

 

Mai multe obiecte care au aparţinut starului artelor marţiale Bruce Lee – în special mai multe perechi de pantofi – au fost şi ele propuse la vânzare, însă niciunul nu şi-a găsit cumpărător.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.