Home Life Papa Francisc califică Internetul drept „un dar de la Dumnezeu”

Papa Francisc califică Internetul drept „un dar de la Dumnezeu”

DISTRIBUIŢI

Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici să fie "cetățeni digitali" constructivi, folosind Internetul, pe care l-a calificat drept un "dar de la Dumnezeu", ca modalitate de consolidare a solidarității, într-un "dialog autentic" pentru ajutarea celorlalți și pentru evitarea excluziunii.
Suveranul Pontif a făcut public primul său mesaj pe rețelele sociale, transmis tradițional în fiecare an cu ocazia Sfântului Francisc de Sale, ocrotitorul jurnaliștilor, intitulat "comunicarea în folosul unei autentice culturi a întâlnirii". În acest mesaj, prezentat de AFP și de cotidianul catolic Avvenire, Papa Francisc afirmă că "Internetul poate oferi posibilități de întâlnire și solidaritate între toți oamenii și că acesta reprezintă un lucru bun, un dar de la Dumnezeu".
De asemenea, conform AFP, Suveranul Pontif a atras atenția asupra riscului excluziunii, dezorientării, închiderii și ignoranței, care pot fi favorizate de Internet.
"Mărturisirea evanghelică creștină nu se face printr-un bombardament cu mesaje religioase, ci prin voința de a ne oferi altora, prin disponibilitatea de a ne implica răbdător și respectuos în problemele și în remedierea dubiilor altora", a subliniat Francisc, citat de Avvenire.
Totodată, Francisc a pledat pentru un dialog adevărat între credincioși și necredincioși. "Dialogul nu înseamnă renunțarea la propriile idei și tradiții, ci doar la pretenția că acestea sunt unice și absolute", a menționat Papa Francisc, afirmație care, potrivit AFP, riscă să atragă criticile catolicilor tradiționaliști, care l-au acuzat recent de relativism pe Suveranul Pontif.

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.