Masturbarea este cea mai simplă metodă prin care adolescenţii își explorează sexualitatea, 80-100% dintre tineri practicând-o în jurul vârstei de 14-16 ani, iar în unele cazuri, chiar de la 10-12 ani.
În opinia sexologului Gabriela Marin, masturbarea se poate transforma, în timp, într-un mecanism de autocalmare (auto-medicație) pentru a face față stresului sau situațiilor neplăcute. Atunci când masturbarea devine un obicei preferat de a scăpa de probleme și de stările proaste, aceasta se poate transformă într-un pattern de dependența, de adicție.
“Masturbarea devine o problemă, chiar una patologică, atunci când dobândeşte un caracter exclusivist, obsesiv-compulsiv sau când apare pe fondul unei stări conflictuale exagerate. Atât bărbații, cât și femeile se pot masturba compulsiv, folosind sau nu pornografia. Unii se pot masturba zilnic, rapid, ca o rutină, sau pot petrece ore în șir masturbându-se, accesând pornografia sau fantazând. Dependența de masturbare duce la sentimente de vinovăție și la lipsa intimității. De asemenea, poate duce la demobilizarea persoanei de la activitățile lui curente, îndepărtându-l de sexul opus sau poate determina anxietate, cauzată de sentimentele de culpabilitate care apăr”, crede psihoterapeutul Gabriela Marin, expert în psihologia relaţiilor de cuplu.
Sexologul nu-ţi spune dacă e moral sau nu să te masturbezi, ci dacă a devenit o adicţie dăunătoare
Multe persoane, în special tineri, sunt reticienţi în a consulta un specialist atunci când constată că masturbarea compulsivă a devenit o barieră în buna desfăşurare a relaţiei de cuplu. Motivul principal invocat este că psihologul i-ar putea judeca pentru acest comportament sau l-ar pune sub semnul “imoralităţii”. “Un sexolog bun nu va face apel niciodată la moralitate în tratamentul problemelor sexuale și nici al dependenței de masturbare. Un sexolog bun va respectă credințele și valorile clientului în timp ce va lucra pentru a reduce rușinea și a–l conduce spre o sexualitate sănătoasă. Sunt şi cazuri mai complexe, în care persoanele sunt dependente de masturbare, dar şi consumatoare de pornografie sau de site-uri porno, iar atunci este posibil ca persoana să fie dependentă de pornografie și de internet. Treaba psihoterapeutului este de a-i oferi tratamentul corect în funcţie de gradul adicţiei”, afirmă psihoterapeutul Gabriela Marin.
Recuperarea înseamnă renunțarea totală la masturbare?
“Pentru o persoană dependentă de masturbare, o perioadă de abstinență este recomandată. De regulă, se evită abstinenţa totală sau “postul negru”, aşa cum le place tinerilor să spună. Întotdeauna, extremele pot fi mai dăunătoare decât adicţia în sine. Ca și în cazul în care avem un dezechilibru alimentar sau atunci când muncim prea mult şi ne extenuăm, la fel se întâmplă şi în cazul dezechilibrului sexual. Corpul nostru va avea nevoie de odihnă, are nevoie să-şi regenereze funcţiile. În timpul recuperării, activitatea sexuală cu o persoană este recomandată, atâta timp cât persoana este distrasă de la obiceiul obsesiv-compulsiv. De asemenea, se recomandă şi activităţi non-sexuale, care l-ar ţine departe de dorinţă. De multe ori stările proaste, frica sau anxietatea determină nevoia de masturbare, ca o eliberare controlată a energiei sexuale”, explică sexologul Gabriela Marin.
