Home Life Pierre Cardin, la 88 de ani: meseria mea este drogul meu

Pierre Cardin, la 88 de ani: meseria mea este drogul meu

DISTRIBUIŢI

Celebrul designer francez Pierre Cardin, în vârstă de 88 de ani, a afirmat ieri la Tokyo că intenționează să își continue cariera, începută în urmă cu 60 de ani, declarând în fața reporterilor niponi: „meseria mea este drogul meu“, informează AFP. Contrar părerii multor persoane, „este o meserie care-mi place și pe care o voi face în continuare“, a adăugat designerul francez în timpul unei conferințe de presă, organizată înainte de prezentarea celei mai recente colecții a sa, ce a avut loc la Universitatea Bunka din Tokyo.
„Meseria mea este pasiunea mea, drogul meu“, a adăugat Pierre Cardin.
Evocând îndelungata lui carieră din modă, designerul francez a mărturisit că și-a dorit încă de la începutul carierei sale „să devină o marcă, deoarece o colecție dispare după trei luni, dar o marcă rămâne“.
„Acesta este motivul pentru care, de 60 de ani, am reușit mereu în această meserie“, a continuat Pierre Cardin. Designer avangardist în anii 1960, Pierre Cardin a devenit mai sobru odată cu trecerea anilor, iar compania pe care o conduce, ce valorează câteva miliarde de dolari, are peste 200.000 de angajați pe plan mondial. El a fost unul dintre pionierii licenței „business model“, care s-a impus ulterior în lumea modei: un contract prin care se încredințează licența de fabricare a unor produse către o anumită firmă, în schimbul unei taxe, ce primește și dreptul de utilizare a unui nume celebru.
În prezent, numele Pierre Cardin este revendicat de aproape un miliard de produse, de la cravate la apă minerală, trecând prin preparatele servite în celebrul lanț de restaurante Maxim, deținut de designerul francez. Pierre Cardin consideră că meseria de designer a devenit foarte dificilă în prezent, deoarece moda se schimbă mult prea repede.
„Se întâmplă atât de multe lucruri în lume. E imposibil să schimbi moda în fiecare an, e ceva stupid. Hainele costă foarte mult“, a declarat designerul.
După ce a investit masiv în Rusia, Japonia și mai ales în China, unde este primit de fiecare dată ca un șef de stat, Pierre Cardin a mizat recent pe piața din India, considerând că, în cel mult 10 ani, economia acestei țări o va depăși pe cea chineză.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.