DISTRIBUIŢI

(P) Jucătorii pasionați de poker se pot bucura de cele mai noi tendințe în domeniu. Acestea au fost implementate pe platformele de poker online, astfel încât experiența lor să fie cât mai bună. Grafica este un punct forte, varietatea impresionează, în timp ce modulul de joc este și el bine pus la punct.

Cei pasionați de poker online pot încerca jocurile preferate atât pe sisteme desktop și laptop, dar și pe dispozitive mobile. Fiecare are avantajele sale, astfel încât toate preferințele utilizatorilor să fie satisfăcute.

Avantajele pokerului pe laptop

Jocul de poker pe laptop li se potrivește în general jucătorilor mai pasionați, care preferă sesiunile mai lungi. Având în vedere că turneele pot dura și câteva ore (timp în care se iau și pauze), poate fi ușor deranjant să ții un telefon în mână atât de mult.

În plus, experiența de joc este mai plăcută pentru utilizatori. Ecranele laptopurilor sunt mai mari, detaliile sunt mai ușor de observat, iar navigarea prin soft-ul operatorului respectiv este mai ușor de făcut. În plus, ai avantajul că te poți folosi de tastatură și de mouse, mijloace care sunt de mare ajutor pentru mulți utilizatori.

Dincolo de asta, laptopurile sunt mai performante decât dispozitivele mobile și oferă o stabilitate mai mare. În plus, pe laptop nu primești la fel de multe notificări precum în cazul telefonului mobil. Pe mobil există riscul să vezi notificări de la Instagram, WhatsApp ori Messenger, care să-ți perturbe capacitatea de concentrare. În schimb, pe laptop astfel de notificări sunt mai rare. Prin setările potrivite, poți face astfel încât să nu primești nicio notificare atunci când joci poker.

Dezavantajele pokerului online pe laptop

Portabilitatea este destul de limitată atunci când joci poker online pe laptop. Un laptop are în jur de 2 kg, ceea ce nu-l face ușor de transportat întotdeauna. Vei avea nevoie de un rucsac în permanență în cazul în care nu dorești să te joci de acasă sau dintr-o cameră de hotel. Este destul de greu să te joci poker dintr-un parc, spre exemplu. Ori dacă mergi într-o cafenea, s-ar putea ca zgomotul de fundal să te deranjeze.

În același timp, bateria laptopurilor ține mai puțin decât cea a telefoanelor mobile. Dacă nu ai un laptop super performant, media este undeva la 4 ore. Așadar, trebuie să te asiguri că ai bateria încărcată complet când începi să joci poker. Pentru că altfel s-ar putea să apară presiunea faptului că rămâi fără baterie.

Avantajele jocului de poker pe mobil

Cei mai buni operatori online oferă aplicații dedicate. Au o varietate impresionantă de jocuri de poker, astfel încât experiența de pe mobil să fie la același nivel cu cea de pe desktop ori laptop. Iar recenziile operatorilor de top vin să ateste faptul că pokerul pe mobil este la fel de distractiv precum cel pe laptop.

În plus, un alt mare avantaj este portabilitatea maximă. Jocul de poker pe mobil li se potrivește în general utilizatorilor recreaționali. Poate ești într-o pauză și îți dorești ca în câteva minute să joci o partidă rapidă. Durează doar câteva secunde să deschizi aplicația, îți alegi partida dorită și te retragi când dorești.

Dincolo de asta, nici nu îți bați capul cu conexiunea la internet. În zilele noastre, cam toate dispozitivele mobile sunt conectate la internet. Iar viteza din România este una foarte bună, mai ales că și aplicațiile sunt optimizate în așa fel încât să nu consume foarte multe date mobile.

La capitolul dezavantaje față de jocul de poker pe laptop, ecranul dispozitivelor mobile este mai mic. În cazul în care îți dorești să joci turnee cu mulți participanți, poate fi o idee mai bună să le încerci de pe laptop. Asta deoarece ar putea fi dificil să ții telefonul în mână timp de câteva ore.

Trebuie să iei în calcul și că, dacă joci turnee de poker pe mobil, ar fi bine să ai bateria încărcată sau să ai lângă tine un acumulator extern. Asta deoarece ecranul dispozitivului tău va fi aprins în permanență și există riscul ca bateria să se descarce mai repede decât în mod obișnuit.

În concluzie, poți încerca jocul de poker atât pe laptop, cât și pe mobil și să vezi care variantă ți se potrivește cel mai bine.

Sursa foto 888poker

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.