Rusia va avea, în trei ani, prima centrală nucleară plutitoare din lume, capabilă să furnizeze energie și căldură în zonele greu accesibile, dar și apă potabilă în regiunile aride.
Această navă unică va fi operațională până în 2016, le-a spus Aleksandr Voznesensky, directorul Uzinei Baltice, cel mai mare șantier naval rus, ziariștilor prezenți la cea de-a VI-a Expoziție Navală Internațională de la Sankt Petersburg, informează Russia Today.
Generatoarele plutitoare, destinate alimentării cu energie a marilor întreprinderi industriale, porturilor și platformelor de extracție maritime, au fost proiectate după modelul reactoarelor nucleare ce echipează spărgătoarele de gheață. Tehnologia și-a dovedit eficiența în condițiile Arctice extreme, pe parcursul ultimilor 50 de ani.
Centrala nucleară plutitoare este o navă cu un deplasament de 21.500 de tone, deservită de 69 de oameni. Neavând propulsie proprie, ea trebuie remorcată până la destinație.
Fiecare navă va avea două reactoare de propulsie navală de tip KLT-40, modificate, acestea putând furniza până la 70 de megawați de energie electrică, sau 300 de megawați de căldură, suficient pentru un oraș cu o populație de 200.000 de locuitori.
Centralele nucleare plutitoare urmează să fie folosite în nordul extrem sau în Extremul Orient rus, unde dezvoltarea economică este afectată de lipsa energiei.
Varianta pentru export poate fi modificată și transformată în stație de desalinizare, capabilă să producă zilnic 240.000 de metri cubi de apă potabilă.
Până acum 15 state, între care China, Indonezia, Malayesia, Algeria, Namibia, Capul Verde și Argentina s-au arătat interesate de achiziția unor astfel de centrale.
Producătorul subliniază că procesul de îmbogățire ce are loc pe aceste vase este în conformitate cu reglementările privind neproliferarea ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).
La fel ca o centrală atomică normală, în proiectarea centralei plutitoare s-au luat măsuri de protecție în fața posibilelor amenințări care fac reactoarele vulnerabile la valurile tsunami sau la coliziunea cu alte vase sau structuri terestre.
Generatoarele pot fi înlocuite cu unele noi după 40 de ani, cele uzate urmând să fie returnate unei unități specializate care le poate face reutilizabile.
De asemenea, vasele nu pun probleme de mediu, întrucât operarea lor nu duce la eliberarea de substanțe periculoase.
Construcția primei centrale nucleare plutitoare, Academia Lomonosov, a început în 2007 la Uzina pentru submarine din Sevmaș, Severodvinsk.
Un an mai târziu a fost transferată la Uzina Baltică, unde lucrările au fost sistate pentru aproape doi ani, din lipsa finanțării.
Noua înțelegere pentru finalizarea construcției unității energetice destinate centralei nucleare plutitoare a fost semnată în decembrie 2012 între Uzina Baltică și compania rusă de stat Rosenergoatom.
Mediafax
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane