Home Life Primăria Suceava nu a putut deconta legal banii pentru semifinala românească a...

Primăria Suceava nu a putut deconta legal banii pentru semifinala românească a Eurovision. Spectacolul, mutat în oraș la Oprișan unde se poate orice

DISTRIBUIŢI

Municipiul Suceava nu va mai găzdui una dintre cele cinci semifinale ale concursului Eurovision organizat de TVR în acest an a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul PNL Ion Lungu. Decizia mutării semifinalei la Focșani a fost luată în urmă cu peste o săptămână.

„Vestea proastă este că nu mai organizăm la Suceava Eurovision. Vă spun şi de ce (…) Am primit o solicitare să găzduim Eurovison-ul. Cu mare plăcere le-am spus că da. Ne-au trimis un deviz care nu era foarte mare, 128.000 de lei, numai că, din păcate, în baza legală, noi nu putem să suportăm mai mult de 50% din aceste cheltuieli. Sunt genul de cheltuieli diurnă, onorarii, comisioane care nu-s legale, nu le putem deconta (…) Primăria nu este sponsor, să dea 128.000 de lei ca-n fântână şi gata. Sunt metode de decontare a acestor cheltuieli culturale. Noi, din această sumă, în conformitate cu legislaţia în vigoare, decontăm undeva la 60.000 de lei (…) Cei de la TVR ne-au spus că trebuie să dăm toată suma. Le-am spus că noi nu avem această posibilitate şi nu mai ştiu, au mutat Eurovision-ul în altă parte”, a spus Lungu.

Prima semifinală va avea loc duminică, 21 ianuarie, la Focşani cu Lina, Johnny Bădulescu, Hellen, Eduard Santha, Echoes, Alex Florea, Waleska, Liviu Anghel, CornEL, Tom Hartis, Elena Turcu şi Alexia & Matei.

Celelalte semifinale vor fi organziate la Timişoara ( 28 ianuarie ), Craiova ( 4 februarie ), în salina Turda ( 11 februarie ) şi Sighişoara ( 18 februarie ).

În fiecare semifinală, juriul va alege câte 3 piese care merg în finala concursului unde se va decide cine va reprezenta România la Lisabona.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.