Orientarea sexuală de altă natură decât heterosexualitatea încă este, în zilele noastre, un factor de controversă dar, în foarte scurt timp, va deveni doar un alt aspect social integrat, este de părere cunoscutul psiholog român Laura Maria Cojocaru.
În opinia specialistului, apariția homosexualității poate fi influențată de mai mulţi factori, printre care: factori genetici, factori psihologici, factori sociali și factori culturali. Cu toate acestea, semnele homosexualităţii sunt prezente la multe persoane încă de la începutul vieţii, şi nu există nici o dovadă relevantă că ar putea fi cauzată de factori parentali. Mai mult decât atât, de peste 40 de ani, homosexualitatea a fost scoasă din sfera dereglărilor şi tulburărilor psihice.
Care sunt factorii care pot favoriza apariția altor orientări decât cea heterosexuală?
“În anii 1970, cercetătorii Saghir şi Robins au arătat că aproximativ două treimi din bărbaţii homosexuali au fost efeminaţi în copilărie (numiţi sissies), şi aproximativ două treimi din lesbiene au avut în copilărie dorinţa repetitivă de a fi băieţi. Persoanele adulte cu tendințe lesbiene tind să pună accentul pe mai mult pe ataşamentul emoţional, decât pe sex. De asemenea, este mult mai probabil ca lesbienele să considere orientarea lor sexuală ca fiind una voluntară. La începutul anilor 1980, doar una din cinci lesbiene considera orientarea sa sexuală ca pe o iminenţă biologică, în timp ce bărbaţii homosexuali au afirmat că orientarea lor sexuală a fost mai mult naturală şi inevitabilă”, afirmă psiholigul Laura Maria Cojocaru.
Homosexualitatea nu este o boală psihică, iar transsexualitatea este o nevoie psiho-emoţională
Atât homosexualitatea, cât şi transsexualitatea au fost scoase din sfera dereglărilor şi tulburărilor psihice încă din anul 1973 deoarece, potrivit Asociația Americana de Psihiatrie (APA), acestea nu reprezintă boli, nu pot fi tratate, iar încercarea de a schimba orientarea sexuală este considerată un demers care încalcă legile etice.
De asemenea, transsexualitatea reprezintă o tulburare de identitate care se caracterizează prin manifestarea dorinței de apartenență la sexul opus anatomic. “Persoanele transsexuale simt că sunt victime ale unui accident biologic și că sunt închise într-un corp care nu se potrivește identității lor de gen. În acest caz, aceste persoane aleg să trăiască într-un stil apropiat genului perceput mai intens la nivel mental. Dorința de a trăi și a fi acceptat ca membru al sexului opus este de obicei acompaniată și de dorința de a-și face corpul cât mai congruent posibil cu cel al sexului preferat prin terapie hormonală și chirurgie. Transsexualitatea nu este o tulburare psihică, ci reprezintă mai degrabă o nevoie psiho-emoțională”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.
Bisexualitatea, mai comună decât credem
Bisexualitatea este o orientare sexuală caracterizată prin atracție estetică și sexuală pentru ambele sexe (femei și bărbați), care implică și întreținerea de raporturi sexuale cu acestea. Reprezintă unul din cele mai importante trei elemente ale clasificării orientărilor sexuale, împreună cu orientarea homosexuală și cea heterosexuală. Stă în general în contrast cu homosexualitatea, heterosexualitatea și asexualitatea. “Deși a fost observată în istorie în diverse forme în majoritatea societăților, bisexualitatea nu a constituit un subiect de studiu sistematic până în a doua jumătate a secolului XX. Acest aspect se datorează în primul rând faptului că bisexualitatea prezintă o gamă variată de forme care se situează pe o scară largă, de la „exclusiv heterosexual” până la „exclusiv homosexual”, având ca punct central o sexualitate care acoperă ambele sexe în mod egal. Ţinând cont că, din punct de vedere genetic, suntem construiţi atât ca femei, cât şi ca bărbaţi, în corpul fiecăruia existând doze mai mari sau mai mici de hormoni specifici feminini, cât şi specifici masculini, putem spune că bisexualitatea este mai comună decât credem la ora actuală. Că o recunoaştem sau nu, în decursul vieţii noastre, mulţi dintre noi am avut momente în care am simţit o atracţie sexuală pentru ambele sexe, dar tot la fel de mulţi au ignorat şi aspectul homosexual din ruşine sau alte motive psiho-sociale”, explică psihoterapeutul Laura Maria Cojocaru.
Ce este „normalitate” și ce nu?
“Având în vedere că “normalitate” vine de la „normă”, adică de la decizia și acțiunea de a te supune unei norme, unui lucru repetitiv și general acceptat, putem observa că heterosexualitatea este de fapt privită ca „normalitate” prin prisma numărului mare de persoane care aderă la acest aspect, în mod repetat. Însă nu există factori suficienți, fie ei științifici sau de orice altă natură, care să demonstreze că ceea ce este în număr mai mic este în afara ”normalității”. Din contră, evoluția umană, socială și tehnologică arată că, orice nouă idee, orice mod diferit de a face lucrurile, orice atitudine nouă, începe cu o minoritate la care aderă în timp din ce în ce mai multe persoane până în momentul în care devine ”normalitate”. Iar această nouă ”normalitate” va fi la un moment dat ”detronată” și ea de una nouă, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.
