Home Life Psihologul ne spune de ce se supără mereu iubita pe noi?

Psihologul ne spune de ce se supără mereu iubita pe noi?

DISTRIBUIŢI

De cele mai multe ori, tensiunile în cuplu apar din trei motive: ori mesajul este înţeles greşit de către partener, ori există o luptă pentru dominare, ori nimeni nu este dispus să înțeleagă mai mult decât celălalt.

Atunci când vine vorba de aşa-zisele negocieri în cuplu, psihologii sunt de părere că nu întotdeauna intenţiile de a-l domina pe partener sunt conştiente, iar o eventuală ceartă cu iubita poate evitată dacă vom învăţa să punem întrebările altfel decât le-am pus până acum. “Comunicarea în cuplu este, fără doar şi poate, vitală într-o relaţie de cuplu, dar dacă nu ştim cum să mânuim acest instrument, există riscul să ne facă mai mult rău decât bine. O simplă întrebare greşit formulată, un ton un pic nervos sau o atitudine nerăbdătoare sunt elemente care pot escalada într-o ceartă serioasă. De cele mai multe ori, nefiind atenți la comunicare, făcând-o inconştient, vorbele vor fi percepute de partener ca metode de a domina în relaţie şi va începe să riposteze ca să-şi recâştige avansul pierdut. Sigur, toate acestea sunt nişte iluzii, pot fi plăzmuiri ale imaginaţiei noastre şi, de cele mai multe ori, chiar sunt, însă e mai bine să învăţăm să evităm o ceartă, chiar dacă pleacă de la motive întemeiate sau nu”, declară psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

În opinia specialistului în psihologia de cuplu, atunci când negociem cu partenera ce să facem în seara asta sau mâine seara, este bine să învăţăm să stăpânim o tehnică foarte populară în Occident, intitulată “Roşu sau Negru”. “Atunci când ne întrebăm iubita dacă vrea să mergem în parc sau la film sau dacă îi place un lucru, s-a dovedit că forma în care s-a construit întrebarea este foarte importantă şi poate oferi deja un răspuns paşnic. Spre exemplu, nu este productiv pentru noi s-o întrebăm Ai vrea să mergem la film? sau Îţi place această maşină? sau Te-ai hotărât să îl cumperi?. Aceste întrebări nu sunt convingătoare pentru că putem primi imediat un răspuns de genul: Aş vrea, dar nu am timp. Tehnica Roşu şi Negru sugerează o alternativă. O putem întreba Ai prefera să mergem în parc astăzi sau mâine? Este o sugestie directă, însă una foarte subtilă. Înainte ca interlocutorul, şi anume iubita, să se decidă dacă vrea să accepte sau să refuze, îi sugerăm să aleagă în două variante. În acel moment, inconştient, partenerul va fi forţat să gândească în alţi termeni. Ea atunci se va gândi: Este mai bine acum sau mâine? şi vom sări imediat pasul în care o vom convinge să accepte propunerea sau nu”, afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

O relație sănătoasă este bazată, înainte de toate, pe comunicarea asertivă, sinceră și directă, neținând cont de obligațiile pe care viața socială ni le impune, și anume, principiile și regulile pe care le vedem la alții. Cu cât o relație este mai aproape de perioada copilăriei, unde ne jucam și nu ne luam așa de mult în serios, cu atât șansele ca partenerii să rămână mult timp împreună voioși și îndragostiți, cresc.

Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, este psihoterapeut şi hipnoterapeut şi trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minţii umane în trei sisteme educaţionale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi România şi de peste 10 ani organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.