Organizarea unei nunți se poate transforma într-un adevărat chin pentru miri, mai ales dacă sunt și unii cu pretenții. Pentru ca totul să iasă perfect în ziua cea mare, mireasa trebuie să aibă grijă la câțiva pași importanți.
• În primul rând planifică ziua nunții astfel încât să îți fie ție bine, nu încerca să afli dacă invitații sunt liberi atunci, pentru că este foarte greu să mulțumești zeci de persoane, arată Valeries Weddings.
Folosește-te la maximum de Internet pentru invitații, flori, cocarde și alte detalii.
• În privința așezării la mese, asigură-te că nu pui oaspeții foarte aproape de muzică, altfel riști să plece mult mai devreme acasă din cauza disconfortului. De asemenea, nu invita oameni pe care nu îi placi, doar de dragul părinților.
• Când îți alegi rochia de mireasă fii realistă în privința kilogramelor. Nu lua una mai mică doar pentru că te gândești că o să slăbești până atunci.
• Implică-i și pe părinții viitorului soț în ceva. Și el este foarte important în organizarea fericitului eveniment. O viitoare mireasă care își implică foarte puțin logodnicul arată clar că nu prea pune preț pe ceea ce crede el.
• Contactează pe cineva care să te machieze și să se ocupe de coafură pentru că tu vei fi foarte emoționată și riști să nu îți iasă nimic bine. De asemenea, dacă optezi pentru DJ, vorbește cu câteva luni înainte pentru a te asigura că nu vei rămâne fără.
• În ziua nunții, roagă fotograful să facă unele poze alb-negru. Acestea se vor număra printre cele mai frumoase amintiri.
• Nu încerca să faci economii cu luna de miere. O singură dată în viață ai parte de ea.
Mediafax