Home Life Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri a ajuns la aproape...

Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri a ajuns la aproape 60%

DISTRIBUIŢI

Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri, și mai nou de etnobotanice, este de 60 la sută, aproape 130 de cazuri de acest fel fiind înregistrate în primul semestru al lui 2011, a declarat miercuri secretarul de stat în Ministerul Sănătății Adrian Streinu-Cercel.
În primele șase luni ale anului 2011, în România au fost diagnosticate 129 de noi cazuri de infecții cu HIV, 62 dintre ele reprezentând consumatori de droguri injectabile (CDI), față de doar cinci cazuri înregistrate în 2010, la această categorie. Riscul de infectare la consumatorii de droguri este tot mai mare, ajungând la aproape 60 la sută, a spus miercuri profesorul Adrian Streinu-Cercel.
El a atenționat asupra celor trei segmente unde există riscul creșterii numărului de îmbolnăviri, respectiv homosexualii, utilizatorii de droguri și cei care întrețin relații sexuale fără prezervativ.
Un alt grup unde a fost înregistrată creșterea cazurilor de infecție îl reprezintă cel al tinerelor minore, de peste 15 ani.
„Au fost depistate tot mai multe cazuri de sarcină la copile de 12-14 ani, dar numărul infecțiilor este mai mare la grupa de vârstă peste 15 ani“, a precizat secretarul de stat.
Cele mai multe cazuri tratate sunt în București, la Institutul de Boli infecțioase 'Matei Balș“ și la Spitalul „Victor Babeș“, în clinci de profil din Iași și Constanța.
La nivel global, 2011 a reprezentat un an de cotitură în ceea ce privește situația HIV/SIDA, cu progrese fără precedent în știință, asumare politică și rezultate. Numărul infecțiilor cu HIV și al deceselor survenite în urma SIDA a înregistrat cota cea mai scăzută de la apariția epidemiei. Numărul cazurilor noi de infecții cu HIV s-a redus cu 21% din anul 1997, iar decesele cauzate de SIDA au scăzut cu 21% din anul 2005.
„Cu ocazia Zilei Mondiale SIDA, apelăm la lideri, comunități, părinți, persoane care trăiesc cu HIV și tineri să privească înainte și să lucreze pentru o lume cu zero noi infecții HIV, zero discriminare și zero decese cauzate de SIDA“, a declarat directorul executiv UNAIDS, Michel Sidibe, la conferința organizată miercuri pentru Ziua Mondială de luptă împotriva SIDA.
În Europa Centrală și de Est, numărul infecțiilor cu HIV este în continuă creștere. Numărul persoanelor infectate cu HIV s-a triplat din anul 2000 și estimările arată pentru anul 2009 un număr de 1.4 milioane de persoane afectate. În România, de la începutul epidemiei în 1986 până în septembrie 2011, au fost înregistrate 17.212 cazuri HIV/SIDA.
„România are cel mai bun program de HIV /SIDA“, a mai spus directorul executiv UNAIDS, Michel Sidibe.
Nouă organizații nonguvernamentale au trimis Ministerului Sănătății un memoriu prin care atrag atenția asupra riscului apariției unui nou val de îmbolnăviri și cer continuarea programului pentru ca boala să nu devină o problemă de risc major.   

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.