Home Life Rochia de mireasă a lui Kate Middleton, realizată de designerul britanic Bruce...

Rochia de mireasă a lui Kate Middleton, realizată de designerul britanic Bruce Oldfield

DISTRIBUIŢI

Rochia de mireasă pe care Kate Middleton o va purta la nunta sa cu prințul William al Marii Britanii, care va avea loc pe 29 aprilie, va fi creată de designerul britanic Bruce Oldfield, informează femalefirst.co.uk. Speculațiile privind alegerea designerului pentru crearea rochiei au apărut după ce mama lui Kate, Carole, și sora viitoarei prințese, Pippa – care cel mai probabil va fi și domnișoara de onoare a acesteia -, au vorbit cu designerul la magazinul acestuia. Vizita celor două a durat circa 90 de minute, timp în care au studiat mai multe rochii din magazin. O sursă apropiată Casei Regale a declarat pentru „Daily Express“: „Trebuie să fi fost o întâlnire specială, deoarece, ca regulă generală, domnul Oldfield nu lucrează în vitrina magazinului“.
„Kate a ajuns, în mare, la o decizie. Dar vrea să țină secret modelul și designerul, ca surpriză pentru mire în ziua nunții, în linie cu tradiția. Este foarte entuziasmată“, a declarat o altă sursă pentru „Daily Mail“.
Părinții lui Kate, Carole și Michael Middleton, au decis să plătească pentru rochia de mireasă a fiicei lor.
Prințul William și Kate Middleton, care s-au cunoscut pe când erau studenți la Universitatea St. Andrews din Scoția, au o relație de aproape 10 ani, marcată de câteva despărțiri și reîmpăcări. William, fiul cel mare al prințesei Diana, decedată în 1997, și Kate Middleton, ambii în vârstă de 28 de ani, s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanțe private pe care au petrecut-o în Kenya.  Căsătoria lui Kate Middleton cu prințul William – pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra – va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prințul Charles și prințesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorțat în 1996, iar prințesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.