Festivitățile prilejuite de căsătoria principelui Albert al II-lea cu sud-africanca Charlene Wittstock se vor desfășura astăzi și mâine, pe fondul unor speculații privind un posibil copil secret al suveranului, zvonuri care circulă de mai multe zile, informează AFP. Ieri după-amiază, cuplul a făcut o repetiție generală a nunții, într-o catedrală în aer liber, în Curtea de onoare a palatului princiar, suficient de mare pentru a găzdui circa 800 de oaspeți de seamă, dar și apropiați ai cuplului. Cuplul a fost prezent la un concert susținut de trupa Eagles, care va da startul sărbătorii rezervate rezidenților principatului. Nu se știe dacă frumoasa sud-africancă va spune „da“ sau „nu“ principelui. Scenariul hollywoodian – potrivit căruia mireasa își va părăsi mirele la altar – pare total improbabil, deși speculațiile potrivit cărora aceasta ar fi încercat recent să plece cu un avion, de pe aeroportul din Nisa, continuau să circule ieri. Thierry Lacoste, avocatul lui Albert al II-lea, a dezmințit formal existența unui copil secret al principelui, care este deja tatăl natural a doi copii – o fată de 19 ani și un băiat de 7 ani -, pe care i-a recunoscut oficial. Ieri, Monaco se pregătea de petrecere, Albert și Charlene urmând să se căsătorească civil în ziua următoare, la ora locală 17.00 (15.00 GMT), în sala tronului din palatul princiar. După o scurtă apariție la balconul palatului, ei se vor alătura celor 6.000 de „supuși“ monegasci, reuniți în piața centrală din fața palatului princiar, care vor avea ocazia să deguste diverse preparate sud-africane și să asiste la un concert nocturn susținut de Jean-Michel Jarre în portul din Monaco. Sâmbătă va avea loc ceremonia religioasă, celebrată nu în catedrala unde s-au cununat prințul Rainier și Grace Kelly – părinții lui Albert al II-lea -, ci în aer liber, în Curtea de onoare a palatului princiar. Mireasa va sosi la brațul tatălui ei, evenimentul fiind urmărit de camerele video aparținând unui număr de peste 50 de televiziuni. Slujba religioasă va fi transmisă pe ecrane uriașe amplasate în tot orașul, iar la eveniment vor participa soprana americană Renee Fleming și 4.300 de invitați. Prințul Albert are doi copii, din relații pasagere, însă, potrivit regulilor de succesiune ale principatului catolic de pe Riviera Franceză, doar copiii născuți în cadrul căsătoriei pot moșteni tronul. Ultima dată când Monaco a sărbătorit o nuntă regală a fost în 1956, când tatăl lui Albert, Rainier, s-a căsătorit cu actrița americană câștigătoare a unui premiu Oscar Grace Kelly.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane