Potop, foc universal, furtună de nisip, plante devoratoare, crepuscul al zeilor – de multe milenii, ideea că lumea se va sfârși îi îngrozește pe oameni, împrumutând forme diverse, în funcție de civilizații, epoci și descoperirile științifice ale vremurilor. Confruntate cu marile cicluri naturale, populațiile umane au trăit multă vreme având ancorată în suflet angoasa unei ierni veșnice, în care noaptea nu se va mai sfârși niciodată. Multe secole după aceea, au apărut spectrul „iernii nucleare“, cel al catastrofei ecologice și cel al asteroidului uriaș.
„Fiecare lume pare provizorie. Înainte de monoteism, cele mai multe dintre civilizații se temeau că aceste cicluri se vor termina într-o zi. Multe ritualuri erau asociate acestei spaime“, a declarat istoricul Bernard Sergent. Aztecii credeau că Soarele dispare la fiecare 52 de ani
Astfel, „aztecii considerau că, la fiecare 52 de ani, Soarele risca să dispară, iar ei apelau la foarte multe sacrificii umane pentru a se asigura de renașterea astrului“, a explicat acest specialist în mituri, autor al cărții „La Fin du monde“, lansată de editura franceză Librio.
Există și multe ploi în legendele despre sfârșitul lumii: mitul potopului este unul dintre cele mai vechi, apărut cu mult înainte de cel al arcei lui Noe.
Potopul apare încă din epoca sumeriană
În Mesopotamia, potopul apare încă din epoca sumeriană și va înflori în celebra „Epopee a lui Gilgameș“, ce datează din secolul al XIII-lea î.e.n. Și în Antichitatea greacă și romană există multe referințe la revărsări de apă de proporții uriașe. Primul potop grec, cel din timpul domniei regelui Ogyges, datează din secolul al V-lea î.e.n., iar apoi Platon a relatat mitul Atlantidei, continentul înghițit de ape.
În Geneză, Dumnezeu decide să îi înghită și el pe oameni și pe animale sub un potop. Doar Noe, „omul drept și integru“, își găsește iertarea în ochii lui.
În Noul Testament există un potop, un incendiu și Judecata de Apoi, după modelul tribunalului divin egiptean unde trona zeul Osiris.
Potopuri nu au existat însă în Egiptul antic, nici în alte regiuni din Africa. În Africa occidentală, cel mai răspândit mit este cel al unei plante agățătoare devoratoare, care „înghite“ sate întregi și chiar întreaga omenire.
Mitul incendiului universal există în Grecia, în țările scandinave (mitologia nordică vorbește chiar despre sfârșitul lumii divine), în India și în culturile amerindiene. El este urmat uneori de un potop, ca în cosmogonia hindusă, care vorbește despre patru feluri de „pralaya“ (extincție). Aztecii evocă și ei patru catastrofe succesive, dintre care două sunt provocate de apă și de foc.
Apocalipsa apare odată cu monoteismul
Odată cu apariția monoteismului, se înmulțesc cântecele despre apocalipsă. Se remarcă cele ale profeților evrei, apoi Apocalipsa lui Ioan, ce apare și în Biblie.
Acest text descrie o serie de cataclisme și drame de dimensiuni cosmice care distrug o parte din Terra și multe astre. Evanghelistul nu descrie Judecata de Apoi, când Dumnezeu îi desparte pe cei aleși de cei damnați, însă face aluzie la ea în acel text.
Islamul cuprinde și el o serie de texte despre distrugerea lumii, ce va fi săvârșită prin furtuni de nisip, invazii sau incendii. În această religie există și o Zi a Judecății, denumită și Ziua Învierii.
În Evul Mediu, anul 1000 i-a făcut pe oameni să creadă că va veni sfârșitul lumii, într-o Europă răvășită de ciumă și foamete. În 1013, o eclipsă solară a contribuit și mai mult la creșterea acestui sentiment de panică.
Anul 2000 a generat la rândul său o serie de spaime iraționale. În trecut, sfârșitul lumii era pedepsa zeilor.
„Elementul aflat în joc în aceste sfârșituri ale lumii este răspunderea noastră în fața zeilor sau a naturii și pedeapsa suferită pentru sfidarea unei ordini care depășește puterea noastră de înțelegere“, a declarat Jean-Noël Lafargue, autor al cărții „Fins du monde, de l'Antiquité à nos jours“.
„Înainte, Dumnezeu îi pedepsea pe oameni sau îi recompensa. Astăzi, nu mai e nevoie de zei, catastrofele cauzate de om sunt suficiente“, a adăugat el.
În ceea ce privește predicția maya, niciun ordin religios actual nu s-a arătat dispus să o adopte. Martorii lui Iehova, care prezic de multă vreme un sfârșit al lumii iminent, au publicat la rândul lor o carte care se numește „Sfârșitul lumii“, în care se spune că acesta se va produce în ianuarie.
Mediafax
