Home Life Sfaturi pentru a vă diminua agresivitatea la volan

Sfaturi pentru a vă diminua agresivitatea la volan

DISTRIBUIŢI

Cum se manifestă agresivitatea la volan? De la formele mai ușoare, ca flash-urile, claxoanele, înjurăturile sau gesturile obscene, la cele mai severe, precum certurile, scandalurile sau bătăile, agresivitatea se manifestă prin terorizarea femeilor la volan sau a șoferilor mai în vârstă, ura față de motocicliști, taxarea cu maximă severitate a celei mai mici greșeli comise de ceilalți șoferi. În cazul șoselelor strâmte și aglomerate din România, agresivitatea la volan conduce adeseori la accidente mortale. Dacă în privința șoselelor nu putem face nimic, măcar putem să diminuăm agresivitatea la volan.
Psihologii ne oferă câteva moduri diferite de abordare a șofatului:
1. Aveți, la volan, vreuna dintre manifestările de mai sus? Atunci recunoașteți că sunteți agresiv. Acesta ar fi primul pas.
2. Autocontrolul. Deși cei care vă enervează în trafic sunt idioți, pierderea calmului dvs. nu este decât cedarea controlului în favoarea lor. Doar n-o să cedați în fața unor idioți!
3. Ascultați și ce au de spus ceilalți din mașină. Poate au și ei dreptate când spun: mergi prea repede, n-ai loc, te urci peste ăla. Totuși dacă îi cărați cu mașina, au și ei vreo calitate de se află lângă dvs., nu?
4. Când ascultați muzică în mașină, luați-vă mintea de la condus, dar niciodată nu vă luați ochii de pe geam.
5. Dacă ați fost agresat în orice fel de un șofer, gândiți-vă că răzbunarea nu merită efortul. În trafic merge zicala: „Iartă și uită“!
6. Nu claxonați ca o insultă, ci apăsați claxonul cât mai delicat.
7. Nu mai conduceți mereu de parcă vă împunge cineva în coaste. Totuși nu întotdeauna pierdeți avionul! Modul riscant de a conduce vă ajută să ajungeți cu două-trei minute mai devreme? Chiar contează?
8. Fiți un șofer amabil cu ceilalți. Doar vă permiteți, dvs. sunteți superior celorlalți șoferi!
9. Evitați confruntarea directă cu ceilalți șoferi. Dacă dați peste unul mai agresiv? V-ați gândit vreodată? Nu-l priviți în ochi și nu coborâți din mașină sub niciun motiv! De fapt, ce aveți de împărțit?
10. Atenție la copiii din mașină! Ei asimilează atitudinea dvs. la volan și când vor fi mari vor fi la fel. Asta vă doriți pentru ei? Dvs. sunteți cel mai bun șofer și vă permiteți orice, dar ei vor fi la fel de buni? Gândiți-vă!
11. Dacă totuși sunteți tensionat la volan, încercați să cântați, să imitați mașini, animale, gândiți-vă la ceva amuzant. Spuneți bancuri cu voce tare. Râsul întrerupe gândirea negativă și înlătură stresul.
12. Și nu uitați, la drum lung, la fiecare două ore și jumătate opriți la o cafea. Doar ați făcut treabă bună, meritați un premiu!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.