Home Life Sfaturi pentru nopțile de insomnie

Sfaturi pentru nopțile de insomnie

DISTRIBUIŢI

Vi s-a întâmplat să vă treziți în miezul nopții și să nu mai puteți adormi? Iată câteva sfaturi de urmat pentru ca lucrul acesta să nu se mai întâmple.
1. Mergeți la culcare numai când vă e somn. Dacă nu adormiți în primele 15 minute, încercați să faceți ceva plăcut și monoton, răsfoiți o revistă – o carte v-ar putea captiva și v-ar ține treaz -, tricotați, faceți un puzzle, uitați-vă la televizor. Nu vă jucați la computer, pentru că e stimulant.
2. Faceți-vă un program riguros de somn: culcați-vă și treziți-vă la aceeași oră toată săptămâna. Nu leneviți în pat nici în weekend. Așa vă veți regla ceasul biologic.
3. Cu o oră înainte de culcare gândiți-vă la ceea ce s-a întâmplat peste zi și la ce aveți de făcut mâine. 10 minute sunt suficiente pentru acest exercițiu care vă va elibera gândurile de mărunțișurile care v-ar putea împiedica să adormiți.
4. Folosiți dormitorul doar pentru sex și pentru dormit. Interzise în dormitor: uitatul la TV, mâncatul, certatul, vorbitul la telefon, cititul.
5. Nu mai fiți stresat că nu dormiți suficient. Omul poate funcționa bine și cu somn furat pe apucate.
N-ați văzut niciodată o mămică de bebeluș care doarme foarte puțin și totuși este freș a doua zi la serviciu?
6. După ora 4 după-amiaza sunt interzise cu desăvârșire cafeaua, cola și ciocolata.
7. Alcoolul băut seara întrerupe somnul peste câteva ore, când efectele sale se atenuează. Evitați să beți alcool după ora 7 seara.
8. Un pahar de lapte cald sau niște fructe cu o oră înainte de culcare vă ajută să adormiți ușor. Aveți grijă, dulcele e stimulant. Evitați-l înainte de culcare.
9. Beți o ceașcă de ceai de mușețel înainte de culcare.
10. Faceți o baie caldă cu două-trei ore înainte de culcare. Vi se va ridica temperatura corpului în timpul băii și apoi, pe măsură ce aceasta scade, apare și somnul.
11. Puteți alterna baia fierbinte cu o scurtă plimbare care va avea același efect de ridicare a temperaturii corpului și instalare a somnului.
12. Încercați să faceți sex înainte de culcare. Ce poate fi mai sănătos decât „somnul de după“?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.