Atunci când mercurul urcă la valori foarte înalte în termometru, devine ceva mai dificil să avem parte de un somn bun, afirmă cercetătorii francezi, autorii unui set de măsuri simple recomandate cu scopul de a-i ajuta pe oameni să aibă un somn de calitate, informează lefigaro.fr.
Vremea caniculară din timpul verii poate afecta moralul multor persoane, împiedicându-le să aibă parte de un somn bun. În aceste condiții, să adormi repede și să ai parte de o noapte liniștită au devenit două chestiuni ceva mai complicate, din cauza sistemului nostru intern de reglare a temperaturii.
"Suntem homeotermi", reamintește doctorul Jose Haba-Rubio de la Centrul de investigații medicale și cercetări în domeniul somnului de la Lausanne (Elveția). „Această calitate implică faptul că temperatura oamenilor este fin reglată pentru ca funcțiile vitale ale organismului să nu fie perturbate". Dacă este prea frig sau prea cald, organismul va declanșa mecanisme de regularizare pentru a readuce temperatura corpului la 37 °C. În caz de caniculă, aceste mecanisme se referă în principal la vasodilatarea capilarelor superficiale și la transpirația care permite răcirea corpului.
Aceste procese sunt însă mai puțin eficiente în timpul somnului. "Dacă temperatura internă crește prea mult în timpul nopții, creierul emite un sistem de alarmă și acela este momentul în care ne trezim", explică Jose Haba-Rubio. Somnul bebelușilor și al persoanelor în vârstă este în special perturbat în cazul unor temperaturi foarte mari, întrucât mecanismele de regularizare termică sunt mai puțin eficiente la vârste extreme.
Pentru a nu mai simți acest inconfort și pentru a dormi liniștit, trebuie ca temperatura cutanată să nu depășească 30 °C. "Pentru a favoriza somnul atunci când este foarte cald, trebuie să fie aplicate recomandările clasice", reamintește Jose Haba-Rubio.
Evitați să vă acoperiți tot corpul pe timpul nopții și asigurați-vă că încăperea în care veți dormi este bine ventilată. În cazul copiilor, lenjeria de pat din diverse țesături poate să jeneze circulația aerului și ar fi indicat ca ea să fie schimbată des. Plasați rufe umede în cameră, umeziți la nevoie lenjeria de pat cu un pulverizator de apă pentru a aduce mai multă prospețime. Evaporându-se, apa permite într-adevăr scăderea temperaturii ambientale.
"Lupta" împotriva căldurii îi face adeseori pe oameni să doarmă cu ferestrele deschise, fapt care poate să fie dăunător, mai ales în orașe. "Somnul este puternic influențat de mediu", a subliniat Jose Haba-Rubio. Iar zgomotul este unul dintre marii agenți perturbatori. Nu ezitați să folosiți dopuri de urechi.
Un sfat similar este dat și în cazul luminii. Pentru a favoriza procesul de adormire, evitați să vă expuneți ochii în fața unei luminozități prea intense la sfârșitul serii. Acest detaliu se aplică și pentru lumina care provine de la anumite tipuri de ecrane. Ar fi deci de preferat să nu mai folosiți tablete, computere și console de jocuri video înainte de a merge la culcare, cu atât mai mult cu cât aceste aparate produc la rândul lor căldură.
Pentru a asigura un somn de calitate, evitați toate acele lucruri care produc o creștere a temperaturii interne a corpului, în special practicarea de activități fizice după ora 20.00, mesele prea bogate în grăsimi și consumul de băuturi alcoolice sau ușor alcoolizate.
Mediafax