Home Life Siesta stimulează capacitățile mintale

Siesta stimulează capacitățile mintale

DISTRIBUIŢI

Siesta este eficientă nu doar pentru odihna creierului, ci și pentru stimularea capacităților mintale, potrivit mai multor studii prezentate la conferința anuală organizată de American Association for the Advancement of Science (AAAS), la sfârșitul săptămânii trecute, la San Diego (SUA).
„Somnul are efecte reparatorii după o perioadă prelungită de activitate, dar el crește, în același timp, capacitățile neurocognitive, comparativ cu perioada de dinaintea siestei“, a declarat Matthew Walker, profesor de psihologie la Universitatea Berkley din SUA, principalul autor al acestui studiu, informează AFP.
Pentru a realiza acest studiu, cercetătorii au folosit 39 de voluntari, tineri adulți, împărțiți în două grupuri, dintre care unul a avut dreptul la mici sieste.
La prânz, toți participanții au fost supuși unor teste de evaluare a capacităților mintale, care vizau mai ales activarea hipocampusului, o zonă din creier implicată în procesul de stocare a informațiilor. Cele două grupuri au obținut rezultate identice.
De la ora 14.00, membrii grupului care avea dreptul la siestă au dormit timp de 90 de minute, în timp ce membrii celuilalt grup au rămas în stare de veghe.
Mai târziu, la ora 18.00, toți participanții la studiu au fost supuși din nou unor teste, în timpul cărora li s-a cerut să memoreze diverse informații.
Voluntarii care au rămas treji toată ziua au obținut performanțe mai slabe comparativ cu testele precedente. În schimb, voluntarii care și-au făcut siesta au obținut rezultate semnificativ mai bune și chiar și-au ameliorat capacitățile cognitive.
Aceste rezultate vin în sprijinul teoriei potrivit căreia somnul este necesar pentru golirea memoriei pe termen scurt din creier, pentru a face loc unor noi informații, a explicat Matthew Walker.
Din 2007, acest psiholog și alți cercetători care studiază mecanismele somnului au stabilit că informațiile legate de realitatea imediată sunt stocate temporar în hipocampus, înainte de a fi transferate în cortexul prefontal, care dispune de o capacitate de stocare a informațiilor mult mai mare. Se pare că acest transfer se face doar dormind, în timpul unei anumite faze a somnului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.