Sindromul Stockholm, a cărui definiție a fost inspirată dintr-o luare de ostatici în Suedia, rămâne învăluit în mister, la 40 de ani după ce a fost definit, în ciuda intrării sale în vorbirea curentă.
O anumită persoană poate să descrie cu exactitate manifestările sindromului: Jan-Erik Olsson, care își amintește de turnura ciudată pe care a luat-o jaful său comis la o agenție a băncii Kreditbanken din centrul capitalei suedeze, pe 23 august 1973.
Înarmat cu un pistol automat, acest deținut suedez, aflat în permisie, a luat ca ostatici patru angajați ai băncii. "Ostaticii au ales, mai mult sau mai puțin, să fie de partea mea, protejându-mă în anumite situații, pentru ca poliția să nu mă împuște", a declarat Jan-Erik Olsson, în prezent în vârstă de 72 de ani.
"Ei chiar au coborât la toaletă, iar poliția voia să îi rețină acolo, însă toți au revenit (în holul băncii, n.r.)", a adăugat Jan-Erik Olsson.
Timp de cinci zile, suedezii au fost fascinați de imaginile transmise în direct la televiziune cu acest caz. În acea perioadă, Jan-Erik Olsson a reușit să convingă poliția să îl elibereze din închisoare pe unul dintre cei mai periculoși infractori din Suedia, Clark Olofsson, autorul mai multor jafuri, pentru ca acesta să vină la sediul băncii și să îl ajute în situația de criză.
Clark Olofsson, mai puțin cunoscut în epocă, și-a făcut de altfel o intrare spectaculoasă în bancă, pronunțând o frază în limba engleză: "The party has only started!" ("Petrecerea abia a început!").
"Puteam să vedem frica din ochii lor. Voiam doar să îi sperii. Nu am fost niciodată condamnat pentru acțiuni deosebit de violente", a subliniat Olofsson.
Apoi, angoasa a lăsat loc unor sentimente mai puțin obișnuite. O ostatică, Kristin Enmark, declara într-un interviu telefonic: "Nu mi-e deloc frică de Clark și de celălalt tip. Mi-e frică de poliție. Înțelegeți asta? Am încredere deplină în ei. Mă credeți sau nu, dar am petrecut clipe frumoase aici".
Însă decizia lui Olsson și a lui Oloffson de a se preda și eliberarea ostaticilor au fost departe de a reprezenta sfârșitul poveștii acestui jaf neobișnuit.
Incidentul a dus la apariția termenului de "sindrom Stockholm", inventat de un psihiatru american, Frank Ochberg. Devenit o somitate în domeniu, acesta a depus mărturie și în procesul lui Ariel Castro, care a sechestrat timp de 10 ani trei femei în locuința sa din orașul american Cleveland.
Frank Ochberg a definit trei criterii ale sindromului: "atașamentul sau chiar iubirea" ostaticului pentru persoana care l-a făcut ostatic, reciprocitate din partea acestuia din urmă și un dispreț comun pentru lumea exterioară.
Acest atașament poate să îi facă pe negociatori să favorizeze dezvoltarea sindromului, întrucât acesta reduce riscul de violență.
Luările de ostatici încep în general într-o manieră brutală, cu ostatici paralizați de frică, care nu mai reușesc să se gândească la altceva decât la moartea lor.
"Foarte repede, li se neagă dreptul de a vorbi, de a se mișca, de a merge la toaletă, de a mânca. Pe urmă, li se oferă acest dar al vieții și, în momentul în care îl primesc, ei simt (…) ceea ce simțim cu toții când suntem bebeluși și suntem aproape de mamele noastre", a explicat Frank Ochberg.
Existența sindromului este larg recunoscută. Frecvența sa rămâne însă foarte discutată.
La început, a existat tendința de a-l căuta sistematic. Însă negociatorii FBI au pus sub semnul întrebării prevalența sa, iar sindromul "a revenit, cred, la locul său", a adăugat psihiatrul american.
În limbajul curent și în presă, termenul poate să pară învechit sau utilizat de o manieră nepotrivită.
Termenul a fost evocat și în 2006, când Natascha Kampusch, o austriacă sechestrată, violată și înfometată timp de opt ani, a fugit din casa în care era reținută. Această femeie a început să plângă atunci când a aflat că răpitorul ei a murit și a avut apoi relații dificile cu părinții ei.
"Odată ce o persoană este eliberată, ea poate să se simtă mai apropiată de răpitorul ei decât de aceia care i-au fost prieteni și rude. Nu aș include acest lucru în sindromul Stockholm", a declarat Frank Ochberg.
În ceea ce îl privește pe Jan-Erik Olsson, el a fost vizitat în închisoare de doi dintre ostaticii săi. Eliberat în 1980, Jan-Erik Olsson s-a "înconjurat cu mașini", pe care a început apoi să le vândă. A petrecut astfel 15 ani în Thailanda.
În prezent, Jan-Erik Olsson nu poate să spună dacă sindromul Stockholm există cu adevărat: "În definitiv, ce este un sindrom? Nu știu nimic despre asta".
Mediafax
