Legenda vie a muzicii pop britanice, Sir Elton John, se va căsători în luna mai cu partenerul său de viață, David Furnish, în cadrul unei ceremonii discrete la care vor participa doar prieteni apropiați și membri ai familiilor celor doi, conform publicației Las Vegas Review-Journal.
Cei doi, care formează unul dintre primele cupluri britanice gay care și-au legalizat relația printr-un parteneriat civil odată ce legea a permis-o, în 2005, susțin că este de "datoria" lor să dea un exemplu și să se căsătorească, după intrarea în legalitate în Marea Britanie a căsătoriilor între parteneri de același sex, la 29 martie anul curent.
"Nouă ne plac petrecerile mari. Acum opt ani am avut 650 de invitați la 21 decembrie, pe proprietatea noastră din Windsor (cu ocazia parteneriatului civil). Însă după ce au apărut copiii în viața noastră, totul s-a schimbat. Cred că vom merge la un registru al stării civile în luna mai, în Anglia, vom lua băieții împreună cu noi și încă doi martori, și ne vom spune +da+ unul celuilalt", a declarat David Furnish pentru Las Vegas Review-Journal.
Cei doi nu sunt de părere că este neapărat nevoie să se căsătorească legal, dar consideră că gestul lor poate servi drept exemplu și pentru alte cupluri formate din parteneri de același sex.
"Noi nu simțim nevoia neapărat să mai facem un pas din punct de vedere legal. Însă cum suntem în acest parteneriat pe viață, considerăm că este important să dăm un exemplu, profitând de această extraordinară modificare a legislației", a mai adăugat partenerul lui Elton John.
În ceea ce privește drepturile cuplurilor de același sex, David Furnish se declară uimit de cât de mult au evoluat lucrurile în ultimii 20 de ani. "Trăim o perioadă extraordinară. Acum 20 de ani, când am început relația cu Elton, dacă m-ar fi întrebat cineva dacă am să mă pot căsători și să cresc copii alături de bărbatul iubit, mi s-ar fi părut de neimaginat".
Dina Cristescu