Biserica Catolică organizează pentru prima dată, sâmbătă, o ceremonie de adorație euharistică care se va desfășura simultan în toate lăcașurile sale de cult din lumea întreagă, pentru a marca „Anul credinței“, a anunțat, marți, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, arhiepiscopul italian Rino Fisichella.
Episcopiile din întreaga lume, care reunesc circa 1,2 miliarde de credincioși, sunt chemate să se alăture acestei rugăciuni de adorație a Trupului și Sângelui lui Christos, în fața Sacramentului Euharistiei. În același moment se va desfășura și o ceremonie similară în Bazilica Sf. Petru de la Vatican în prezența papei Francisc, notează AFP preluat de Agerpres.
Indiferent că este zi sau noapte, pe toate continentele, catedralele și numeroase biserici vor rămâne deschise pentru această adorație, a cărei temă este „un singur Dumnezeu, o singură credință“. Mii de comunități monastice vor fi astfel adunate prin rugăciune. La Honolulu, rugăciunea va începe sâmbătă la ora 5,00, în timp ce în Papua Noua Guinee, va fi deja duminică, ora 1,00.
Geo Ioanid