Este o epidemie de febră hemoragică de o amploare fără precedent. Maladia a lovit Sierra Leone, Liberia și Guinea, iar amenințarea răspândirii infecției dincolo de frontierele țărilor din Africa de Vest a dus la mobilizarea autorităților sanitare mondiale pentru a face față pericolului.
Ultimul bilanț, publicat de Organizația Mondială a Sănătății, arată că:
1 711 de cazuri de febră hemoragică au fost monitorizate de la debutul epidemiei, în martie. Dintre acestea, 1070 au fost confirmate ca fiind cauzate de virusul Ebola.
932 de persoane au murit până acum. Guinea, cu cei 363 de morți, este țara cea mai afectată.
Boala este cauzată de virusul Ebola, numit după un râu din Nordul Republicii Congo, unde a fost descoperit în 1976. De atunci, cam 30 de epidemii au fost înregistrate în date izolate din Africa Centrală, înainte să se răspândească spre vestul continentului, în martie anul acesta. Cercetătorii cred că liliecii sunt cauza principală a declanșării epidemiilor, însă aceasta este deocamdată necunoscută. Virusul se transmite doar prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau organele celui infectat, inclusiv transmisie sexuala, chiar şi la 40 de zile după ce o persoană s-a vindecat. Prezintă risc crescut cei care ajung în zona de focar, însă călătoriile cu avionul nu pun probleme, spun reprezentanții OMS, din moment ce virusul se transmite doar prin contact direct cu secreții corporale, seringi contaminate. Incubația durează între 2 și 21 de zile, timp în care bolnavul nu are niciun simptom. Când simptomele se declanșează, acestea sunt: febra, cefalee, mialgii, greturi, varsaturi, diaree, urmate de hemoragie interna si externa. Rata de mortalitate a celor infectați se situează între 25 și 90%. Nu există încă un tratament sau vaccin contra maladiei, însă specialiștii încearcă mai multe tratamente experimentale, printre care ZMapp, administrat deja pe 5 august celor doi voluntari infectați în Liberia și repatriați în SUA, însă este nevoie de mai multe teste pentru a verifica eficacitatea lor. Cum te poți proteja împotriva virusului? OMS a publicat pe site-ul său măsurile care pot fi luate de cei care ajung în zonele de risc. În ce privește Europa, comisarul pentru sănătate, Tonio Borg a dat asigurări în acest sens: ,,Doresc să-i asigur pe cetăţeni că riscul de răspândire a Ebola pe teritoriile europene este extrem de scăzut. Acesta, în primul rând pentru că puţine dintre persoanele care se deplasează în Europa sunt susceptibile de a fi infectate şi, în al doilea rând, pentru că virusul se transmite doar prin contact direct cu fluidele corporale ale unei persoane bolnave”, a spus acesta.
Pericolul răspândirii virusului Ebola ridică din nou problema, chiar și în statele europene, a introducerii educației pentru sănătate și igienă ca materie obligatorie de studiu în programa școlară pentru crearea acelor deprinderi care ar reduce considerabil riscul transmisiei oricărei maladii de tip infecțios.