Home Life Tratamente naturale pentru a scăpa de mătreață

Tratamente naturale pentru a scăpa de mătreață

DISTRIBUIŢI

Există o idee greșită conform căreia mătreața este provocată de un scalp uscat, când, de fapt, cauza principală este tocmai un scalp prea uleios.
Obiceiurile alimentare nesănătoase, precum consumul excesiv de brânză și ciocolată, pot face ca substanțe grase să se acumuleze la nivelul scalpului, ceea ce poate duce la apariția unui adevărat coșmar.
Mătreața cade de cele mai multe ori pe umeri și îți poate afecta și pielea din acele zone. Atunci când este în stadii avansate, poate fi semnul unui psoriazis al scalpului. Dermatita seboreică poate fi cauzată de diverse microorganisme găsite în număr mic, în mod normal, pe o piele a capului sănătoasă.
Potrivit Best in cosmetics, preluat de ziare.com, mătreața poate apărea la orice persoană, indiferent de vârstă sau de sex. Iată câteva remedii naturale care te vor ajuta să îndrepți această problemă:

Ulei și apă

Încălzește 4-5 linguri de ulei de germeni de grâu, ulei de măsline și de cocos și masează bine scalpul. Acoperă părul cu un prosop și lasă să acționeze 30 de minute. Clătește apoi cu apă, la care să adaugi puțin suc de lămâie, proaspăt stors. Masează bine în timp ce clătești. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute leacuri pentru mătreață.

Făină de năut cu brânză dulce

Amestecă bine făină de năut, brânză dulce și puțină apă până când soluția devine omogenă și ușor de aplicat pe păr. Masează apoi bine pielea scalpului și părul cu acest amestec, lăsând să acționeze 30 de minute. Clătește din abundență cu apă caldă.

Rozmarin

Ai nevoie de o jumătate de cană de ulei de măsline și una de ulei de cocos. Adaugă câteva picături de rozmarin. Soluția trebuie lăsată să acționeze o noapte întreagă pentru rezultate cât mai bune. Dimineața clătește cu apă caldă și un strop de zeamă de lămâie.

Semințe Methi și ulei

Macină o lingură de semințe Methi (pe care le găsești în farmacii naturiste) și amestecă-le cu 5 linguri de ulei cald de cocos sau măsline. Cel mai bine este să le fierbi foarte puțin în ulei. Răcește amestecul și aplică generos pe scalp și pe păr, lăsându-l să acționeze timp de 2 ore.

Nucile de săpun

Pune o nucă de săpun într-o cană cu apă călduță, apoi extrage sucul cât de bine poți. Aplică direct pe scalp și lasă-l acolo 15 minute. Clătește cu apă călduță și ai grijă la ochi, pentru că substanța aceasta îți va provoca usturimi. Ai grijă să nu rămână reziduuri pe păr.

Ceapă

Pisează ceapa până se transformă într-o pastă fină și maseaz-o pe scalp. Las-o acolo o oră și apoi clătește temeinic. Atunci când clătești, folosește zeama de lămâie pentru a scăpa de mirosul neplăcut.

Piper negru

Ai nevoie de 10 grame de piper negru măcinat, la care să adaugi niște zeamă de lămâie și un sfert de cană de lapte. Soluția trebuie lăsată să acționeze timp de o oră.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.