Romanul "The Goldfinch", de Donna Tartt, ce prezintă drama unui adolescent care supraviețuiește unui atac terorist comis într-un muzeu, a fost recompensat, luni, cu premiul Pulitzer pentru ficțiune pe anul 2014, informează site-ul oficial al acestor distincții.
"The Goldfinch" este cel de-al treilea roman al scriitoarei Donna Tartt, primul scris de romanciera americană în ultimii 11 ani, și prezintă procesul de maturizare a adolescentului american Theo, în vârstă de 13 ani, care supraviețuiește unui atac terorist comis într-un muzeu, în urma căruia mama sa își pierde viața, alături de alte câteva zeci de persoane.
Pe de altă parte, potrivit Reuters, publicațiile The Guardian US și The Washington Post au fost recompensate cu premiul Pulitzer la categoria "serviciu public" pentru dezvăluirile făcute despre Edward Snowden și programele americane de supraveghere.
Prestigioasele premii Pulitzer, acordate de Universitatea Columbia, sunt cele mai respectabile din jurnalismul american și pot aduce atenția și recunoașterea de care au nevoie ziarele și site-urile care suferă de pe urma presiunilor economice și a constrângerilor bugetare.
La categoria "Breaking news photography" s-a impus Tyler Hicks de la The New York Times cu un material despre atacul militanților islamiști comis în mall-ul Westgate din Nairobi, Kenya. Premiul la categoria "Feature photography" a revenit lui Josh Haner de la The New York Times pentru un eseu despre victimele atentatului cu bombă comis în timpul maratonul de la Boston.
The Boston Globe s-a impus la categoria "Breaking News" pentru acoperirea mediatică a atentatului cu bombă din timpul maratonului de la Boston și, apoi, pentru cursa de urmărire și de capturare a autorilor. Ceilalți finaliști de la această categorie au fost The Arizona Republic, pentru prezentarea evenimentelor din jurul unui incendiu care a ucis 19 pompieri, și The Washington Post, pentru acoperirea mediatică a atacului armat în masă de la Washington Navy Yard.
Premiul pentru "Reportaj de investigație" a revenit lui Chris Hamby de la The Center for Public Integrity, autorul unui material despre felul în care anumiți avocați și medici "păcălesc" sistemul pentru a nu acorda compensații minerilor care se îmbolnăvesc de o maladie pulmonară gravă cauzată de inhalarea pulberii de cărbune.
Premiul pentru "Reportaj analitic" a fost atribuit lui Eli Saslow de la The Washington Post pentru un material despre prevalența etichetelor alimentare în America de după recesiune.
La categoria "Jurnalistm local" s-au impus Will Hobson și Michael LaForgia de la publicația Tampa Bay Times pentru un reportaj despre locuințele mizerabile puse de municipalitate la dispoziția persoanelor fără adăpost.
Premiul pentru "Jurnalism național" a revenit lui David Phillips de la The Gazette din Colorado Springs, cu un articol despre felul în care veteranii de război mutilați sunt tratați de societatea americană.
Nu a fost atribuit niciun premiu la categoria "Cronică".
Premiul la categoria "Comentariu" a fost câștigat de Stephen Henderson de la Detroit Free Press, iar premiul pentru "Critică" a revenit lui Inga Saffron de la Philadelphia Inquirer. La categoria "Editorial" s-a impus redacția publicației The Oregonian, iar la categoria "Caricatură" s-a impus Kevin Siers de la Charlotte Observer.
Lista completă a câștigătorilor premiilor Pulitzer 2014:
Jurnalism
Servicii publice – The Guardian US și The Washington Post
Breaking News – The Boston Globe
Jurnalism de investigație – Chris Hamby de la The Center for Public Integrity, Washington
Jurnalism analitic – Eli Saslow de la The Washington Post
Jurnalism local – Will Hobson și Michael LaForgia de la Tampa Bay Times
Jurnalism național – David Philipps de la The Gazette, Colorado Springs
Jurnalism internațional – Jason Szep și Andrew R.C. Marshall de la agenția de presă Reuters
Critică – Inga Saffron de la The Philadelphia Inquirer
Comentariu – Stephen Henderson de la Detroit Free Press
Cronică – nu a fost acordat
Caricatură – Kevin Siers of The Charlotte Observer
Fotografie breaking news – Tyler Hicks de la The New York Times
Fotoreportaj – Josh Haner de la The New York Times
Arte
Ficțiune: "The Goldfinch", Donna Tartt
Teatru – "The Flick", de Annie Baker
Istorie – "The Internal Enemy: Slavery and War in Virginia, 1772-1832", de Alan Taylor
Biografie – "Margaret Fuller: A New American Life", de Megan Marshall
Poezie – "3 Sections" de Vijay Seshadri
Non ficțiune – "Toms River: A Story of Science and Salvation", de Dan Fagin
Muzică – "Become Ocean", de John Luther Adams
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane