Home Life Un succes te ajută mai mult decât un eșec

Un succes te ajută mai mult decât un eșec

DISTRIBUIŢI

Proverbul „Un șut în fund, un pas înainte“ a fost demontat de cercetătorii americani, care sunt de părere că din eșecuri nu înveți mare lucru. Profesorul Earl K. Miller, de la Institutul Picower pentru Învățare și Memorie, și colegii săi de la MIT (Massachusetts Institute for Tehnology) au studiat modul în care celulele își modifică răspunsul în timp real, în urma informațiilor primite din mediu, potrivit „ScienceDaily“. Ei s-au folosit de maimuțe pentru a-și demonstra teoria, arătându-le acestora imagini alternative pe două ecrane, sarcina animalelor fiind aceea de a întoarce capul spre stânga sau spre dreapta, în funcție de imagine. Animalele primeau recompense numai atunci când realizau, prin încercări repetate și erori, care sunt imaginile asociate cu mișcarea spre stânga și care cu mișcarea spre dreapta. Studiul a arătat următorul fapt: activitatea neuronilor imediat după un succes era mai puternică decât după un eșec. După un răspuns corect, neuronii procesau rapid și eficient, iar capacitatea animalelor de a face față unor sarcini era mai mare. După eroare însă nu se înregistra nicio îmbunătățire. „Celulele cerebrale înregistrează dacă unele comportamente anterioare au avut succes sau nu“, a spus Miller. Când un comportament duce la succes, celulele reacționează în cadrul procesului de învățare. După un eșec, au existat foarte puține schimbări, iar uneori nu s-au înregistrat niciun fel de schimbări în creier, dar nici în ceea ce privește comportamentul.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.