Telescopul Herschel lansat de Agenția Spațială Europeană (ESA) a detectat pentru prima dată prezența în spațiu a unor molecule de oxigen, potrivit unui raport publicat în această săptămână în revista „Astrophysical Journal“, informează AFP. Aceste „urme“ de oxigen, care le-au scăpat multă vreme astronomilor, au fost descoperite în regiunea de formare stelară a constelației Orion.
„Oxigenul, în calitate de element chimic gazos, a fost descoperit în 1770, însă am avut nevoie de peste 230 de ani pentru a putea să afirmăm în sfârșit cu certitudine că această moleculă foarte simplă există în spațiu“, a declarat Pau Goldsmith de la Jet Propulsion Laboratory – ce aparține de NASA -, participant la proiectul Herschel.
Oxigenul descoperit este „închis“ în gheața ce acoperă suprafața granulelor minuscule de praf. Acestea eliberează apă și oxigen atunci când temperatura crește.
„Acest lucru explică locul unde o parte din oxigen ar putea să se ascundă“, a declarat Paul Goldsmith. „Însă nu am găsit cantități mari și tot nu înțelegem deocamdată care este caracterul particular al zonei în care l-am descoperit. Universul ascunde încă multe secrete“, a mai spus Goldsmith.
NASA a furnizat o parte a tehnologiei și instrumentelor folosite la bordul telescopului Herschel, lansat în anul 2009.
Obiectivul telescopului Herschel, poziționat la 1,4 milioane de kilometri distanță de Terra, a fost să observe lumina emisă de galaxiile îndepărtate, în momentul în care acestea erau încă foarte tinere, pentru a înțelege mai bine modul de formare a stelelor și a galaxiilor.
Mediafax