Home Life Unele dintre cele mai vechi fosile de câine, datând din urmă cu...

Unele dintre cele mai vechi fosile de câine, datând din urmă cu 33.000 de ani, descoperite în Siberia

DISTRIBUIŢI

Oamenii de știință ruși au descoperit în Siberia dinții fosilizați ai unui câine domestic, datând din urmă cu 33.000 de ani, acestea fiind unele dintre cele mai vechi fosile de câine descoperite până în prezent, potrivit unui studiu publicat miercuri în Statele Unite.
 Analiza ADN-ului extras din acei dinți a permis cercetătorilor să descopere faptul că acel exemplar era un strămoș al câinelui modern, a declarat Anna Druzhkova, cercetătoare la Institutul de biologie moleculară și celulară din Rusia, coautoare a studiului.
Studiul a fost publicat în revista științifică americană PLOS ONE (Public Library of Science).
Domesticirea câinelui este o practică mai veche decât începuturile agriculturii, care datează din urmă cu circa 10.000 de ani.
Oamenii de știință nu cunosc însă momentul exact în care câinii și lupii au devenit două specii diferite. Această separație s-ar fi produs în urmă cu peste 100.000 de ani, potrivit estimărilor.
Cele mai vechi fosile ale unui câine modern descoperite până în prezent datează din urmă cu 36.000 de ani.    

Mediafax

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.