Anul acesta se împlinesc 7 ani de la dispariţia artistei Mădălina Manole. Împreună cu o echipă formată din artişti consacraţi, colegi de scenă ai regretatei artiste, Daniel Gheorghe, prieten apropiat al artistei a iniţiat un proiect prin realizarea unui flashmob pentru a cinsti memoria „celei care reprezintă pentru România, fata dragă a muzicii uşoare româneşti.
De-a lungul anilor, Mădălina Manole în calitate de controlor de trafic auxiliar în cadrul aeroportului, în perioada anilor 1990 și-a pus amprenta în cartea de vizită a aeroportului, dând dovadă de profesionalism, prin muncă, dăruire şi respect.
Acesta este un criteriu care a contribuit la alegerea locaţiei, dar şi faptul că ultima perioadă a vieţii, omul Mădălina Manole şi-a petrecut-o ca cetăţean al oraşului Otopeni.
Filmarea evenimentului s-a realizat cu sprijinul Televiziunii Române.
Mulțumesc tuturor celor care au răspuns afirmativ acestui proiect:
Compania Națională Aeroporturi București, Silvia Dumitrescu Adrian Enache, Kamara, Sanda Ladosi, Aurel Moga, Nico, Carmen Trandafir, Romeo Zaharia, Carmen Anton-Juvină, Alina Marina Gilice, Ansamblurile Artistice de Copii Adagio, Andantino, Meloritm, Oana Pârvu, Ștefan și Mihaela Iordache, Elena Nicolai, Roxana Stoica, Liliana Dinu, Carmen Movileanu, Iordache Loredana, Delia Nicola TVR, Adi Stoicoviciu, Marius Florin Văduva, Talisman Music, Viorel Andrinoiu.”, spune Daniel Gheorghe.
Daniel i-a trimis și o scrisoare emoționantă Mădălinei:
7 ani de dor nesfârșit …
Cu tine am început și cu tine am ajuns aici. Am început împreună, dar acum nu mai ești aici. Nu mai ești de mult timp. Nu știu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum. Știu că m-ai însoțit până aici, dar nu ești lângă mine. M-am uitat și în stânga și în dreapta. Nu ești nicăieri. Am ochii plini de lacrimi și mă uit după tine. Da, că tu ești un singur lucru: fie trecutul meu care mă urmărește acum, în prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau să îl fac trecut.
Stau lângă telefon așteptând poate să sune. Un semn. O minune. Aștept să suni. Oare va suna? Oare vei veni? Aștept un semn de la fata dragă.
Aștept din iulie 2010, aștept…
Vreau să te aud, să știu ce faci, dacă ești bine. Aștept să îmi spui că totul va fi bine și că nu s-a terminat așa!. Că nu mă vei lasa niciodată, așa cum mi-ai promis atunci, la Festivalul Mamaia. Că îmi vei cânta toată viața. Am așteptat atât de mult să se întâmple o minune. Și nu am să te uit niciodată ! Te voi păstra în inima mea ca fiind îngerul meu păzitor! Și să știi că voi fi mereu aici pentru tine! Aștept ……. Dar va rămâne doar o dorință. Un vis. Acum doar în vise mai suntem amândoi, pentru că realitatea e mult prea crudă pentru mine. Am atât de mare nevoie de tine, să mă ajuți să trec peste toate. Trebuie să fac față singur acestei dureri. Trebuie să îmi șterg lacrimile și să merg mai departe.
Iți mulțumesc pentru tot! Iți mulțumesc pentru că mi-ai dăruit muzică!
Îmi pare rău doar atât: că s-a terminat, că nu am putut să fac nimic ca să mai rămâi! Voi reuși! Poate, într-o bună zi…
Stii? Privesc peste umăr și văd cum dorul mă ajunge din urmă. Mi-e dor! Îmi lipsești! Nu azi, nu mâine! Mereu!
Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alături de tine. Îți promit! Cu pași mărunți și cu lacrimi în ochi îți spun ‘Mi-e dor, îmi lipsești!’, spuse din toată inima.
Mi-e dor! Îmi lipsești!
De tine…îmi e dor!
Foarte mult … îmi e dor!
Enorm … îmi e dor!
De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” către neant ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde marea de lacrimi…
Cu recunoştinţă,
Daniel GHEORGHE
04 iulie 2017, Medgidia
{youtube}c2b5dCZJFUI{/youtube}
