Să fii fericit nu are nicio legătură cu banii, cu mașinile luxoase și rapide sau cu hainele de ultimă modă. Starea la care visăm cu toții poate fi obținută în 10 pași mult mai simpli.
Fericirea este o stare ușor de atins, care poate fi obținută urmånd zece sfaturi deloc complicate, scrie ziare.com
1. Priviți, iar și iar
Orice lucru este miraculos, dacă îl privim cu atenție. Tot ce trebuie să facem este să renunțăm la monologul interior și să ne fixăm atenția pe ceva din fața noastră – o floare, un fruct, o haină frumoasă sau propriile noastre måini. Făcånd astfel, lucrurile obișnuite devin minunate, și ne aducem aminte că frumusețea este peste tot în jurul nostru.
2. Găsiți-vă ritmul
Mii de ani, ne-am culcat și ne-am trezit după ritmul Soarelui și al Pămåntului. Acum, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămånă, ne grăbim, extenuați și stresați. Nimeni nu spune să nu muncim, dar trebuie să fim atenți la ritmul nostru interior. Cånd suntem cei mai energici și mai creativi? Cånd trebuie să ne „resetăm“? Din timp în timp, avem nevoie de o pauză. Shopping-ul nu este o asemenea pauză, dar petrecerea timpului în natură, da. Dincolo de activitatea noastră febrilă, rămånem aceiași oameni ai peșterii, care tånjesc după soare.
3. Căutați liniștea
Uneori, muzica pare răspunsul la toate întrebările, dar există momente cånd trebuie să o oprim. Liniștea este necesară pentru a ne recăpăta echilibrul și pentru a ne asculta inima. Ea intervine cånd ne oprim telefonul și computerul, cånd ne deconectăm televizorul și radioul și ne îndepărtăm de mulțime.
4. Magia celor 20 de minute
Cu toții suntem båntuiți de lucrurile care ne presează și ne pricepem să le evităm. Iată un pont eficient – oferiți-vă 20 de minute, cånd totul este copleșitor, fie că vorbim despre raportul care trebuie predat, de cămașa care trebuie călcată și de telefoanele ce trebuie date. Veți vedea că 20 de minute vă vor oferi resursele de a duce lucrurile la bun sfårșit.
5. Concentrați-vă pe bune, nu pe rele
Cåt de ușor este să te plångi! Conversațiile ajung în același punct: la TV nu este nimic bun, Guvernul nu face doi bani, traficul este un coșmar, sunteți prea gras(ă), iar copiii dumneavoastră se poartă uråt. Dacă așa stau lucrurile, opriți-vă și găsiți lucruri bune. Grădina avea nevoie de ploaie, în ziar au publicat o știre amuzantă. Remarcați binele – este bun pentru dumneavoastră.
6. Fiți recunoscători
Este benefic să spuneți „mulțumesc“. Practica voluntară a recunoștinței înlătură fără excepție proasta dispoziție. Cånd vă treziți nemulțumit de toate, opriți-vă și găsiți ceva pentru care trebuie să fiți recunoscător. Viața este uimitoare și plină de lucruri frumoase, dacă stăm să ne gåndim.
7. Notați pe hârtie
A nota evenimentele bune care vi s-au întåmplat reflectă ceea ce v-a făcut ziua specială. Scrieți și lucrurile rele. Cånd scrieți o problemă pe hårtie, este pe jumătate rezolvată. Scrieți atåt atunci cånd sunteți furios, cåt și cånd sunteți în extaz.
8. Descoperiți-vă pasiunea
Oamenii pasionați de ceva au mereu un motiv să se dea jos din pat dimineața și un ideal care îi împinge de la spate în momentele dificile. Observați ce vă face fericit(ă): sportul, muzica, un fel de måncare sau un loc pe care plănuiți să îl vizitați. Cånd îți urmezi pasiunea, îți poți găsi drumul în viață.
9. Alegeți-vă gândurile
Sunteți stăpånii creierului vostru. Toate vocile critice, amintirile neplăcute, discuțiile imaginare și temerile au intrat acolo, pentru că le-ați dat voie. Așa că, alegeți pe cine lăsați să intre în mintea voastră. De ce să nu lăsați înăuntru doar gåndurile pozitive?
10. Căutați și veți găsi
Cånd vă controlați gåndurile, cånd v-ați găsit pasiunea și ați aplicat magia celor 20 de minute, veți începe să observați coincidențe fericite care vă aduc mai aproape de idealul vostru. Nu există coincidențe. Veți descoperi că lumea le răspunde oamenilor hotăråți și că răspunde cel mai bine la „mulțumesc“.