Pentru a economisi bani și a găti în același timp feluri de mâncare delicioase este necesar să cunoașteți câteva tehnici de preparare a alimentelor, de folosire a porțiilor neconsumate și de stocare a ingredientelor. Iată ce sfaturi dau specialiștii:
1. Gătiți și serviți porții potrivite. Nutriționiștii spun că o bucată sănătoasă de friptură nu trebuie să depășească 85 de grame. La cină, bucata de carne trebuie să ocupe maximum un sfert din farfurie, legumele, jumătate, iar cerealele integrale, un sfert. Reducerea cantității de carne consumată este benefică pentru sănătate, dar și pentru portofel.
2. Gătiți alimentele la temperaturi joase, lent. Bucățile mai tari de carne de porc sau vită sunt mai ieftine cu aproape 50 – 70% față de cele pentru fripturi sau cotlete, însă nimeni nu dorește să mănânce talpă de cauciuc la cină. Cea mai eficientă metodă de a găti astfel de carne este la temperatură joasă, în cuptor, într-un sos, timp de câteva ore.
3. Folosiți paste sau orez. Dacă v-au rămas câteva legume sau bucăți de carne, le puteți transforma într-o supă sau salată, dar aceste preparate nu sunt foarte consistente. Pastele și orezul sunt ieftine și sățioase, servite cu ceapă și usturoi, ierburi, brânză, bucăți de carne, sos de roșii etc.
4. Pentru o cină rapidă și delicioasă aruncați în tigaie (de preferat un wok) legumele pe care le găsiți în frigider, eventual câteva bucăți de carne, condimente și ierburi – celebrul "stir-fry".
5. Gătiți o dată, mâncați de două ori: economisiți timp și aveți o cină sau un prânz suplimentar, mai ales că multe preparate se pot congela. De asemenea, gătiți o cantitate mai mare de carne o dată, iar bucățile nefolosite pot fi transformate ulterior în supe, salate, quesadilla etc.
6. Când preparați cina, gândiți-vă și la prânzul de a doua zi. Dacă faceți o salată la cină, preparați o cantitate mai mare și transferați o parte din ea (fără sos) într-o cutie din plastic. Adăugați un rest de friptură de la cină sau o conservă mică de fasole boabe și obțineți prânzul pentru a doua zi.
7. Pâinea veche de o zi poate fi transformată în crutoane pentru salate sau supe (coapte în tavă cu puțin ulei, usturoi și ierburi) sau în pesmet, pentru crochete, șnițele, sau în bruschete etc.
8. Bananele pot fi congelate, dacă nu sunt utilizate imediat, pentru a evita coacerea excesivă. Se pot folosi apoi la sucurile de fructe, înghețată sau brioșe.
9. Cumpărați un dispozitiv pentru vidare – este foarte util pentru păstrarea alimentelor în stare proaspătă mai mult timp.
10. Asigurați-vă că aveți suficiente cutii pentru depozitarea porțiilor neconsumate.
Mediafax