Home Life Zoroastrienii iranieni au sărbătorit focul

Zoroastrienii iranieni au sărbătorit focul

DISTRIBUIŢI

Minoritatea religioasă a adepților cultului zoroastrian din Iran s-a adunat marți după apusul Soarelui pentru a sărbători Sadeh – o străveche sărbătoare de iarnă din perioada presilamică – sărbătoare ce începe să atragă și interesul musulmanilor, conform Associated Press. Preoții zoroastrieni, îmbrăcați în veșminte albe care simbolizează puritatea, au recitat versete din Avesta, cartea sfântă a acestei religii, marți, în fața a peste 2.000 de adepți.
Bărbați și femei în costume tradiționale au purtat torțe și au aprins un uriaș foc la marginea Teheranului, în jurul căruia au dansat mai apoi tinerii.
Sadeh, sărbătoarea creației prin foc, este ținută încă din perioada antică când zoroastrianismul era religia dominantă în puternicul Imperiu Persan.
Această religie și-a pierdut treptat dominația după ce arabii musulmani au invadat și cucerit Persia, în secolul VII. În prezent, majoritatea populației iraniene, de 75 de milioane de locuitori, este de confesiune musulmană șiită, iar numărul practicanților zoroastrismului nu depășește 20.000 de persoane, după ce în anii „70 această comunitate număra aproximativ 300.000 de oameni.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.