Cand liderii a doua state care au arma nucleara mai sunt si impulsivi, mai mult, si imprevizibili, ba si mai mult, se inclesteaza intr-o cearta publica mondiala in care nu-si mai aleg epitetele si tipurile de amenintare, razboiul mondial inimaginabil de catastrofal pare sa izbucneasca dintr-o clipa-n alta. Va fi asadar razboi intre America lui Donald Trunmp si Coreea de Nord a lui Kim Giong-un? Sau macar actiuni militare reciproce pe cat posibil limitate?
Presa mondiala cea mai zgomotoasa si tot mai dependenta de adrenalina are de ciugulit in aceste clipe un subiect gneros pe tru a se isteriza si a-si speria consumatorii. Si nu nu ezita sa o faca. Din fericire, insa, mai sunt si comentatori publici chiar mai bine informati si oricum rationali care nu-si pierd luciditatea.
Si ei judeca de pilda cam asa: in fond, de ce-ar fi oare musai, acum, un asemenea razboi? Pentru ca: 1. Razboiul din Coreea din 1950-1953 s-a oprit fara un tratat de pace intre beligeranti iar natiunea coreeeana a ramas divizata in doua state vrajmase si mereu invrajmasite (si de altii, de prin jur) pana azi; 2. Coreea de Nord, care trece prin mari dificultati interne (economice, sociale etc.) , e izolata si sanctionata si pe plan international, nu poate fi sigura ca nu va cunoaste o explozie populara de revolta (sau un puci de palat) care sa rastoarne actualul regim. Lui Kim Giong-un ii trebuie o “asigurare pe viata” a regimului sau si aceasta e bomba atomica. Pana si ziaristii occidentail ii dau dreptate(?!): liderii militari pakistanezi sau cei religiosi din Republica Islamica Iran n-au putut fi clintiti de la putere, caci au avut program sau chiar arma nucleara, dar Saddam si Kaddafi, fara proptea nucleara, au fost asasinati dupa scenarii pe care le invidiaza si Hollywoodul. Pai sa-si taie Kim al treilea craca atomica pe care sta sus? 3. Presedintele Trump a plusat cam dezinvolt pe o atitudine dura fata de Phenian, desi avea in fata precedentele unor inaintasi de la Casa Alba care au dat matematic chix si cu binele, si cu raul, in relatia cu nord-coreenii. S-a ajuns acum, si nu numai verbal, atat de departe, incat confruntarea nu se poate termina in coada de peste, ceva trebuie sa se intample, macar de ochii lumii (pardon, ai “comunitatii internationale”). Exercitiile retorice ale liderulului american sunt luate cum se cuvine si in Mexic, si in Uniunea Europeana (cel putin pana la proba contrarie…), dar la Phenian nu flexibilitatea in gandire si umorul primeaza in reuniunile si deciziiile politice si militare. 4. Si, cel mai important: Coreea de Nord are si arme nucleare, vreo 60, inclusiv miniaturizate, adica portabile pe rachete, dar si rachete balistice inte inclusiv intercontinentale . Phenianul a declarat ca poate ataca nu doar baza americana de la Okinawa si cea din Guam, dar si orase din Statele Unite, iar cercetatori americani ultrainformati au confirmat faptul in “Foreign Policy” si nimeni nu-i contrazice. O lovitura “preventiva” americana ori nord-coreeana ar putea declansa o catastrofa nu doar regionala, ci globala.
Situatia pare fara iesire rezonabila. Exista totusi variante de solutii puse in cuirculatie de experti si prioritara ar fi deschiderea dialogului direct, la nivel responsabil, intre Washington si Phenian. Dar inainte de acest demers, spun chiar politologi americani, este necesar ca SUA sa recunoasca statutul de stat detinator de arme nucleare al RPD Coreene, chiar daca nu e vorba de cooptarea acestei tari in “clubul atomic” al mai marilor lumii (cei cinci dincConsiliul de Securitate). In fond, nici India, Pakistanul si Israelul nu sunt “omologati” ca state nucleare si nu fac parte din “club”, dar arme nucleare au si de ele se tine seama.
Oricum,, e momentul ca orgoliiile de hiperputere mondiala absoluta, dar si cele de tara mica si curajoasa sa fie lasate deoparte pentru a se putea cauta cu intelepciune un modus vivendi.
