In plin razboi civil in Spania, prevestitor al celui de-al doilea razboi mondial, Ernest Hemingway se intreba, dramatic, in titlul unei carti, “Pentru cine bat clopotele?”. Astazi, omul politic francez Philippe de Villiers isi pune, tot intr-un titlu de carte, o intrebare nu mai putin tulburatoare: “Maine, vor mai bate clopotele?”.
Cartea, strabatuta de o mare tensiune, avertizeaza ca Franta este asediata de terrorism si, mai grav, in pericol de a-si pierde identitatea. Daca nu se trece la actiune hotarata, avertizeaza autorul, vocea muezinului va acoperi dangatul clopotelor bisericilor. Din anii 1980, scrie el, Franta a intrat intr-un proces de islamizare lent dar temeinic, in pasivitatea sau cu complicitatea elitelor si – sustine acelasi – conform unui “plan european”. Easte momentul unui “Munchen al migratiei” si al unui “neocolonialism invers”.
O veche si stralucita civilizatie europeana este in pericol. “Toate aceste biserici din piatra bolnava si aceste clopote de demult care nu mai suna sunt parte a civilizatiei franceze. Nimeni nu se poate atinge de ele. Ele adauga in fiecare zi in comportamentul nostru atat de schimbator putina perenitate. Ele sunt memoria inalta a acestei tari scumpe si vechi”. Ca intr-un amplu poem, elogiul identitatii nationale aflata in primejdie de moarte continua: “Clopotele sunt asemenea statuilor. Ele trebuie distruse, ele sunt semne ale civilizatiei care trebuie respinsa”. Un asemenea program de distrugere este in plina desfasurare . In 2014, din cele 807 lacasuri de cult si morminte profanate in Franta, 673 apartineau religiei crestine. Iar autoritatile continua sa ramana intr-o pasivitate stranie. Si pentru a nu-i deranja pe compatriotii sau doar vecinii musulmani, se recomanda ca insemnele si ceremoniile crestine sa fie mai discrete in locurile publice, iar bisericile ar putea functiona eventual si fara clopote.
In Elvetia, aminteste cartea, inaintea unui referendum pentru interzicerea minaretelor (pe langa cele patru existente!), Consiliul Federal, adica Executivul, a pus in vedere ca “interzicerea ridicarii de minarete ar putea pune in pericol pacea si ar putea prejudicia integrarea populatiei musulmane” Dar cetatenii elvetieni nu si-au asvcultat elitele si au votat contra inmultirii minaretelor. Iar decizia populara a explicat-o cel mai clar o ziarista siriana musulmana: “Ati uitat ca dangatul clopotelor de biserica este interzis in Kuweit? Ca ridicarea de biserici e interzisa in unele tari arabe? Ati uitat invocatiile exprimate in moschei care cheama la invrajbirea, risipirea si pieirea crestinilor? Ati uitat de fatwele care interzic sa le urezi crestinilor de sarbatori?” Intre timp, numarul crestinilor din Orientul Mijlociu se imputineza in ritm ingrijorator. In secolul trecut ei insemnau 20 la suta din populatie, acum,nu mai sunt mai mult de doi la suta. Iar Papa Francisc repeta parca resemnat ca “Noi toti suntem migranti”.
Mult mai potrivita este, insa, o spusa premonitorie a generalului de Gaulle si consemnata de Malraux, pe care cartea o reaminteste aproape cu piosenie: “Noi suntem ultimii europeni ai Europei, care a fost crestinatatea”.
