Bucureștiul, ca de altfel nici o altă capitală din UE, n-a sprijinit inițiativa de la Bruxelles a Berlinului și Parisului de condamnare fără rezerve a SUA pentru că și-a spionat aliații. Este, de aceea, explicabil ca un ziarist de la Deutsche Welle scrie, nu malițios, ci de-a dreptul disprețuitor despre prestația de politică externă a președintelui și cea a primului ministru ai României. Politica românească – scrie el clar și necruțător – este «complet deconectată de la preocupările lumii», «vorbărie fără sens», «vorbărie insignifiantă despre lume fără sens» etc. Cam fruste și cam generale reproșuri, dar în mare măsură adevărate și, din păcate, deloc singulare. Dacă la Deutsche Welle se vorbește de o politică «deconectată de la preocupările lumii», de câțiva ani mă refer și eu, (inclusiv în această rubrică de ziar) atunci când e vorba de demersul european și internațional al Bucureștiului, la autismul unei asemenea politici externe. Iar vizitele recente peste hotare ale primilor doi demnitari români – vizita președintelui la Bruxelles și cea a primului ministru la Washington – sunt cele mai noi confirmări în materie. Cu ce s-au întors cei doi din marile capitale mondiale? Cu ce au plecat: răutăți reciproc exprimate public și cu generozitate. Unul e făcut, în fața națiunii, că e mincinos, altul că nu se pricepe etc. Publicului din țară – atât cât mai este el – al unor asemenea reprezentații care parcă ar fi campanie electorală permanentă, îi este deja lehamite de acest tip de discurs, publicul străin e complet surd sau imun la așa ceva.
În schimb, analiștii străini nu sunt deloc indiferenți la evoluția în propria lor zonă și în lume a liderilor politici din «noua Europă», cum eram numiți, cu câtva timp în urmă de un demnitar american. Iar aici, dacă ne hazardăm în comparații, fie ele oricât de în fugă, bărbații de stat de la București apar foarte depunctați. Două exemple, pentru a pune în paralel cota de prețuire a liderilor de la București cu – să zicem – cea a liderilor de la Budapesta și Varsovia.
Iată cum îl vede agenția americană Stratfor pe premierul ungar Viktor Orban: «un foarte bun analist politic», «mult mai complex și mai riguros decât ar părea la prima vedere», cu «logica geopolitică consistentă». ?ê?£i: «experimentul ungar este primul de acest fel în Europa» și el «ar putea deveni un model și pentru alți lideri din Europa Centrală».
Un alt analist politic, de data aceasta de la Moscova, Vladislav Gulevich, observa, în politică europeană a Poloniei, o conduită care descinde din interbelic, ceea ce îi conferă coerență, consecvență, predictibilitate (e drept, nu și eficiență, ba chiar dimpotrivă). Comentatorul rus vede în poziția Poloniei față de relațiile Eu-ropa – Rusia o revenire la «prometeismul» lansat și promovat de Pilsudski între cele două războaie: «promovarea mișcărilor naționaliste din rândul popoarelor neruse care traiau atunci în Uniunea Sovietică iar acum în statele succesoare». În ce măsură această atitudine (sau chiar linie politică) de la Varșovia ar fi sau nu benefică Poloniei și stabilității în Europa nu vom discuta aici, dar afirmam doar că în complexa și spinoasa problemă a relațiilor cu Rusia, Polonia are un proiect, are direcții concrete de acțiune, vine cu ceva al ei, solicită atenția și aduce contribuții care nu pot să nu fie luate în considerație.
Iată două opinii, una din America, cealaltă din Rusia, despre tipul de politică externă a două capitale est-europene. Politici foarte diferite între ele: una – pro-europeană fără rezerve și foarte reticentă față de Rusia, (a Varșoviei), cealaltă – pronunțat eurosceptică și mai degrabă cordială față de Moscova (a Budapestei). Nu e vorba de a te pronunța în favoarea uneia sau alteia sau de a respinge una dintre ele, ci de a constata că, și într-un caz, și în celălalt, ai despre ce vorbi, găsești, cum zice agenția americană o «logică geopolitică consistentă» în comportamentul politico-diplomatic.
Iară noi, noi epigonii… Înafara – pârâciuni pe la Înalte Porți, în țară – eterne înțepături la vârf, de genul cine e mai priceput pentru a reprezenta țara la Bruxelles sau dezvăluiri despre mai vechiul «plagiator» prim ministru sau mai noul «auto-plagiator» ministru de Externe.
Dar oare despre România chiar nu se mai scrie oare nimic mai de bine, în textele de dinafară, despre partea noastră de lume? Cum de nu, chiar în analiza menționată a Stratfor, profilul politic al premierului ungar Orban este plasat «între setea de putere» a lui Ceaușescu și democrația liberală a lui Havel».
Corneliu Vlad
