Un drapel al RSR pus la zid, asemenea unui condamnat la moarte prin împușcare – așa arată coperta cărții „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul războiului rece“ a istoricului american Larry Watts. Dar, în paginile cărții, România de până în 1989 nu este judecată sumar și executată rapid, ca la Târgoviște. Este „tomografiată“ metodic și amănunțit. Obiectul investigației este precis delimitat: politica sa externă. O asemenea operațiune era presant necesară. În urmă cu câțiva ani, un demers similar, cu finalitate istoriografică și gir prezidențial, primise un uriaș blam public. Fusese etichetat, cel mai elegant spus, ca un simulacru de analiză în materie. „Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România“, apărut în 2006, executa urgent politica externă a epocii, după un paragraf rechizitoriu de vreo duzină de rânduri și o sentință ce avea drept prim cap de acuzare, între „principalele acțiuni criminale“, „subordonarea intereselor naționale prin servilism nețărmurit în relațiile cu URSS“. De multe și cumplite fapte pot fi învinuiți Ceaușescu – și, înaintea lui, Gheorghiu-Dej – dar de „servilism nețărmurit“ față de URSS numai într-un film cu proști ar fi posibil.
În lucrarea sa de istorie contemporană a României, proiectată în trei volume (și din care au apărut primele două), Larry Watts nu e deloc "ceaușist". El nu ignoră, ci, dimpotrivă, afirmă clar „discrepanța uriașă dintre politica internă restrictivă a României și cea externă evident liberală“. Sintagma dintre ghilimele merită reținută, întrucât istoricul american e foarte zgârcit în epitete, el preferă să producă argumente. ?ê?£i totuși, nu poate să nu menționeze acel „istoric utilizabil“ al perioadei în chestiune, de „o utilitate mai mare decât al oricăruia dintre foștii tovarăși de luptă“ din Tratatul de la Varșovia. Cinci președinți americani au exprimat „aprecieri laudative“ față de comportamentul și politica externă a României acelor ani, amintește Larry Watts.
…Timp de vreo 50 de ani, românii au avut o dorință fierbinte, înfiorat gândită sau dramatic șoptită: „Vin americanii!“. ?ê?£i iată că dorința se împlinește așa cum trebuie măcar într-o privință (înafară, desigur, de Deveselu): cineva, din America, se îndeletnicește, asemenea istoricilor noștri onești, de reașezarea așa cum se cuvine, în memoria națională, a vremurilor recente. Era nevoie, pentru încheierea socotelilor cu un trecut încă fierbinte, de o viziune lucidă, nepătimașă, receptivă. ?ê?£i – mai ales – de o abordare lipsită de orice complexe, ca să nu mai vorbim de meschinele interese individuale sau de clan. Cercetătorul american nu are de plătit "polițe istorice" nimănui, nu are nimic de împărțit nici cu sovieticii, nici cu ungurii, nici cu RDG-iștii sau alți aliați servili Moscovei comuniste și nu închide ochii nici în fața prestației mioape sau penibile a unor demnitari americani sau vest- europeni vs. România.
Era, așadar, nevoie de Larry Watts, adică de cineva care a știut să investigheze, să găsească și să interpreteze documente fabuloase (dar altfel la indemna oricui) spre a fixa pentru istorie o imagine cât mai clară și mai corectă a celei mai încețoșate și mai răstălmăcite perioade din istoria modernă a României. Ajutorul american cel mai consistent pentru România se numește, după decembrie 1989, Larry Watts.
Trilogia sa istorică, în elaborare, este o cascadă de revelații, însă fiecare riguros argumentată. ?ê?£i toate converg, într-un final, în același punct esențial: România postbelică a fost, după înlăturarea de la putere a cominterniștilor de tipul Pauker, Luca etc., oponentul real și cel mai redutabil din interiorul Tratatului de la Varșovia al politicii imperiale a URSS. Oponent real și nu prefăcut, cum s-a tot bătut moneda falsă după 1989 (ceea ce nu-i împiedică nici acum, după noianul de mărturii produse de Larry Watts, pe detractorii de serviciu ai istoriei contemporane a României să-și emită răstălmăcirile.) Iar oponent redutabil, pentru că a reușit, prima din „lagărul socialist“, să obțină retragerea din țară a trupelor Armatei Roșii, și a a aplicat un demers consecvent de politică externă în folos național, care nu putea să nu intre în opoziție – uneori deosebit de critică – cu linia stabilită de Moscova comunistă. Confruntarea aprigă între București și Moscova și capitalele satelite ei din lagăr n-a fost circ de ochii lumii. Altfel, s-ar fi exprimat între ei cu atâta „sinceritate“, (citește: cu atâta ură și bădărănie), lideri sovietici, despre România? Brejnev, în 1979: Ceaușescu, „în esență, este un trădător“. Mareșalul Kulikov, în 1982: „Practic, el trădează interesele lagărului socialist“.
Întemeiat pe dovezi istorice, Larry Watts afirmă: „În conformitate cu documente ale Pactului de la Varșovia, disponibile acum, de la prima reunire, la începutul anilor 1960, niciun summit al Pactului de la Varșovia nu a fost doar o simplă curea de transmisie a opțiunilor sovietice. Iar principalul motiv în acest sens a fost acela ca aproape de fiecare dată România a contestat pozițiile sovietice, le-a apărat pe ale sale și a înaintat propuneri și inițiative neaprobate anterior, cu care Moscova s-a văzut nevoită să facă anumite compromisuri“. Compromisuri au făcut „aliații“ socialiști, dar în același timp au conceput și desfășurat o campanie amplă de discreditare a României în fața Occidentului și, în general, în lume. O campanie din păcate reușită și cu efecte dezastruoase până astăzi. România fost pusă la zid, înainte de 1989, de propriii săi tovarăși de lagăr, iar Occidentul, credul sau inconștient dezinteresat, a căzut în capcană.
Asupra elaboratei și viclenei acțiuni antiromânești de minimalizare, ridiculizare, exorcizare etc. a demersului României în lume – care continuă cu același iureș și astăzi – cercetătorul american stăruie cu tenacitate și mereu documentat.
România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României narată de istoricul american Larry Watts. România la zid – laitmotiv istoric, dar și realitate a momentului.
Corneliu Vlad
