Intr-o lume tot mai tehnicizata, automatizata, informatizata, cu telefoane mobile si tablete care ne pun “universul la degetul cel mic”, dupa spusa lui Eminescu, tot mai pragmatici si cu timp mereu mai putin pentru meditatie si visare cum suntem, isi mai are oare vreun rost poezia? -se intreaba si poeti, si editori si publicul, privind la rafturile librariilor, in care sirurile de carti de poezie se tot imputineaza ca titluri, ca numar. Tratatele despre soarta, in discutie, a poeziei par sa depaseasca, deocamdata doar cantitativ, plachetele de versuri daruite unui public si el tot mai restrans. Dar un raspuns, cat se poate de simplu (la o intrebare care se pune, de altfel, inca de la Platon), este la indemana fiecaruia, oricat de banal ar parea el unora: cat timp va mai dragoste si, in general, sensibilitate pe lume, va fi si poezie, fie ea macar ca text de slagar. “Viitorul poeziei e in viata”, spunea Paul Eluard.
“Secretele macilor”, cartea Evelynei Maria Croitoru, este, aproape in tot cuprinsul ei, un poem de dragoste. De iubire impetuos suava,precum rosul aprins la florii de mac, suava si efemera, dar mereu reinnoita. Simbolistica macului este generoasa in semnificatii, din Antichitate si pana la contemporani. Macul e singular, el nu traieste in buchet ci impanzeste lanuri de grau si tapsane inverzite, raspandeste odihna si energie, reverie si imbold, uitare si amintire, patima si alinare. Cei din lumea anglo-saxona ii celebreaza pe cei cazuti in ambele mari razboaie ale secolului trecut cu flori de mac. Dar floarea de mac nu este nici de comercializat, nici de daruit. O privim, o admiram “si nu (ne) e”.
Intelesul poetic al florii de mac isi afla o exprimare sintetica memorabila in cuprinsul unei metafore inspirate a autoarei volumului in chiar prima lui pagina: “pleoapele macilor”. In toata cartea, El, cel iubit, traieste mereu sub pleoapele Ei. Niciodata parca prezent fizic, dar continuu asteptat, dorit, invocat. Este “linie alba”, linia orizontului, incontinuu sub ochi, statornic prezent dar aparent inaccesibil, sau – mai corect spus – accesibil doar sensibilitatii. Catre el se nazuieste mereu, este mereu cautat si de aflat, caci “Nu banuim/Cat cer deasupra/A ramas”. Iar iubirea este pretutindeni, precum in cer, asa si pe pamant: “Scria pe campia cu maci/Numele tau/Iubire!”.
Iubirea este caramida temeinica, dar diafana, a intregului acest construct poetic pe care il alcatuieste cartea. Iubire insemnand insa nu doar amor, ci si patria, profesorii, cuvantul, carora, in volum, li se inchina imnuri. Patria, pentru care trebuie si daruire, dar si veghe, intrucat ca “popor tolanit (…) vom da socoteala”. Profesorii: “Intr-un prezent,/Ce e déjà trecut/ In Voi respira pururi/Viitorul!’. Cuvantul: “Esti amfora si astru/Esti drumul spre lumina/Esti freamat/Esti albastru”.
Si totusi, “invapaiata si plapanda”, cum o numea marea poeta Magda Isanos, floarea de mac ramane statornic in memorie, clipa de clipa: “Macii aprinsi/Vaneaza/Pulsul meu?Viu”.
Viguroasa si gracila, tenace si delicata, vremelnica si mereu reinviind, asemenea lujerului si corolei de mac, volumului de poezie al Evelynei Maria Croitoru i-ar sta la fel de bine pus titlul unei carti a marelui poet al secolului XX Paul Celan:”Mac si memorie”. Memoria fiintei vremelnice are si ea o viata trecatoare, memoria poeziei adevarate are insa tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Poezia nu poate disparea pentru ca, asa cum inspirat ne spune poeta, nu stim si nu vom sti nicicand “Cat cer deasupra a ramas”.
