În calendarul de sărbători sau comemorări laice ale Pământului, (numai cele de sub auspiciile ONU sunt vreo câteva sute), există una mai puțin asemănătoare cu celelalte și care îi pune pe gânduri pe cei ce iau seama la ea. Este ziua instituită de organizația non guvernamentală Global Footprint Network (GFN) și marchează clipa anului când omenirea și-a „cheltuit rația de” biocapacitate” pe anul respectiv. Adică, atunci când a cheltuit mai mult din resursele Terrei decât s-a putut produce sau regenera. Prilejul nu este așadar unul sărbătoresc, întrucât avertizează despre deterioarea accelerată a mediului înconjurător și despre epuizarea, uneori chiar implacabilă, a resurselor care servesc drept suport existențial planetei. Ziua din an când ceea ce omul a consumat, distrus, risipit etc. mai mult decât s-a produs în aceeași perioadă, este această zi căreia, în traducere liberă, i-am putea zice Ziua excesului planetar.
În engleză i se zice Earth Overshoot Day, în franceză Jour du depassement planetaire. Prima dată a fost marcată în anii 1970 și dacă la început „cădea „către sfârșitul anului, cu timpul a devenit tot mai „precoce”, după cum se exprima cineva la Radio France Internațional. În 1980, de pildă, a fost marcată în noiembrie, în 2000 la jumătatea lui octombrie iar acum, în 2013, omenirea și-a consumat porția anuală de resurse la 20 august. De la această dată înainte, „ne împrumutăm” de la un viitor despre care nu știm cât va mai da pe credit unui solicitant care iarăși nu se știe cât de bun platnic poate fi. Iar decalajul între ceea ce natura poate regenera și ceea ce se consuma pentru asigurarea activității umane crește mereu.
Planeta devine tot mai fragilă, dar constatarea exprimată astfel metaforic nu mai șochează deloc după câteva decenii de când a fost lansată. Programele solemne și ambițioase lansate de ONU sau în alte incinte internaționale sau naționale rămân să consemneze mai degrabă neputința, inconștiența și iresponsabilitatea generațiilor de la confluența mileniului al doilea și al treilea decât un nou curs în viața planetei.
„Umanitatea trăiește peste posibilitățile pe care i le oferă resursele sale” – constată raportul pe 2013 al GFN, care socotește că lumii de azi i-ar trebui cam un Pământ și jumătate pentru a putea asigura nevoile unei populații a globului în creștere. După 2050, când se estimează că planeta va număra peste 9 miliarde locuitori, lumea va avea nevoie de două globuri pământești pentru a-și putea asigura viața, dar și viitorul.
Din roadele pământului se înfruptă toate statele, toate națiunile, dar printre cei mai mari „debitori ecologici” se află Japonia, care are nevoie de 7,1 ori mai multe resurse decât produce și Qatarul – 5,7. Coeficientele cele mai scăzute încep cu Franța – 1,6, India – 1,8, SUA – 1,9… China – 2,7… Marea Britanie – 3,5… Italia – 4,0 etc Sunt însă și state care consumă mai puține resurse decât le furnizează propriile sisteme –Australia, Brazilia, Canada, Suedia, Indonezia. Dar cam 80 la sută din statele lumii se întind mai mult decât le este plapuma, cum zice proverbul.
România? ?ê?£i noi consumăm din natură mai mult decât ar reveni, echitabil, fiecărui semen de pe planetă, adică produsele ce-i sunt trebuincioase de pe 1,8 hectare. Românul ia anual hrana, combustibilul, materialele de îmbrăcăminte și de construcții care-i sunt necesare de pe 2,7 hectare. Dar dacă tot ne împrumutăm la FMI, de ce nu ne-am îndatora și la Natură, și la Viitor?
Corneliu Vlad
