“Privitor ca la teatru”, cum ar spune Eminescu, in fata spectacolului lumii, te-ai putea amuza, la un moment dat, sa-i urmaresti pe marii protagonisti ai scenei mondiale cum se suspecteaza si se tem unii de altii in nesiguranta generala pe care o intretin situatiile de criza din lume – fie ca e vorba de Orientul Mijlociu sau de Ucraina, de Asia-Pacific sau de Grecia. “Monstrii reci”, cum ii numea Nietzsche pe mai marii lumii din vremea lui, adica marile puteri, cum le spunem azi, par sa se comporte asemenea unor paianjeni deranjati la cea mai vaga unduire a urzelii intinse peste ungherele preluate de ei in stapanire. Si dau impresia ca, asemenea calatorilor dintr-un tramvai supraaglomerat, ca, pentru ei cel putin, lumea a devenit prea mica, ca nu mai au loc unii de altii si se incomodeaza unii pe altii.
Amintitele crize mondiale, si altele, nenumite aici sau care abia urmeaza a izbucni, sunt macar utile – dar cu ce pret dureros si inevaluabil! – ca lumea in care traim este intr-o neliniste si o neoranduiala care se aseamana cu aceea din pragul unui mare razboi sau din prima zi de pace de dupa un mare razboi. Oare doar pentru ca razboiul rece s-a incheiat fara ca o pace temeinica si explicita sa fie stabilita si consacrata printr-un tratat de pace sau vreun document, vreo intelegere, vreun acord similar?
Situatia de pace rece si incerta face sa devina posibile sau sa fie macar luate in calcul aranjamente si permutari altadata greu de imaginat. Chiar si variantele cele mai nastrusnice. In fond, daca sovietologii de pana mai ieri n-au putut nici macar intrezari implozia URSS, nu sunt oare mai prudente previziunile cele mai… imprudente? Adica scenariile nascute dintr-o fantezia total dezinhibata a viitorologilor de toate calibrele?
Asa se face ca proiectiile analistilor, inclusiv cele mai dezinvolte, aplicate pe o realitate planetara si asa tot mai complexa si mai imprevizibila, duc la o imagine de lume care pare tot mai greu de inteles si de gestionat. “Conspirationistii” sustin insa ca, tocmai acest “haos controlat” ar fi, pentru unii mari jucatori mondiali, un teren de actiune deschis tuturor posibilitatilor. Haos dirijat, haos controlat sau doar haos-haos, aceeasi sau o noua ordine, aceeasi sau o alta dezordine internationala? Grele intrebari pentru comentatorii de astazi ai fenomenului international. Ei parca regreta vremurile clare de pana mai ieri, cand confruntarea ideologica planetara capitalism-comunism ii scutea de atat de subtilele exercitii intelectuale la care-i obliga lumea labila si neasezata a momentului.
Oricum, razboiul rece a reizbucnit, daca acceptam ideea ca s-a oprit vreodata. E drept, nu mai are ca beligeranti Estul si Vestul de altadata, ci, in principal Washingtonul si Moscova/Beijingul. Adica, un nou Vest si un nou Est. Pentru ca in noua confruntare nu s-a mai angajat plenar, cu arme si bagaje cum am putea zice, ca in timpul razboiului rece, intregul Occident canonic. Nici macar toate statele vest-europene din NATO – si in primul rand de Germania – nu mai considera Rusia ca fiind principala amenintare pentru securitatea lor. Iar din punct de vedere economic, se vorbeste chiar de prefigurarea, tot mai consistenta, a unei axe Germania-Rusia-China, ceea ce contrariaza toate paradigmele cu care ne-am obisnuit din vremea razboiului rece.
Noul Est nu mai este nici el cel de altadata, dupa ce o parte din acel “Est”, statele din Europa Centrala si de Est, au trecut din Tratatul de la Varsovia in NATO si din CAER in UE.
Apoi, ce fel de tara europeana integrata este Grecia cand se ridica impotriva randuielilor UE si ce fel de tara euroatlantica este Ungaria cand se dezice de democratie si recomanda ca exemplu de urmat state cu regimuri autoritariste, ca sa ne exprimam eufemistic?
Poate ca si la un asemenea tip de cacofonie internationala se gandea Francis Fukuyama cand vorbea de “sfarsitul istoriei”. Altii, insa, cred ca lumea a devenit atat de derutanta pentru ca nu mai are stapan. Nici doi, ca in timpul razboiul rece, nici unul singur, pentru catava vreme dupa razboiul rece. Dar oare chiar sa nu se poata o lume fara stapan absolut? Oricum, nu e momentul nelinistilor rascolitoare si al cautarilor febrile, pentru ca un stapan al lumii exista si e identificat cat se poate de precis, adica statistic: un procent din populatia lumii detine o jumatate din avutia lumii.
