Oricât de straniu ar putea părea, în „străinătatea imediată“ sau, mai cordial spus, în „vecinătatea imediată“ a României se afla un ținut al cărui nume de legendă este Tribalia.
În acest ținut, învăluit de mistere ale trecutului dar și împovărat de o istorie răvășită, s-a întrunit, în această primăvară, în cea de a patra ediție a sa, Congresul Internațional al Jurnaliștilor Români. Ținutul de poveste al Tribaliei, denumit astfel după numele anticilor săi locuitori din neamul tracic al tribalilor, este, de fapt, o regiune din estul Serbiei unde numărul etnicilor români este de circa 35 000 după statistici oficiale, dar de peste 300 000 după estimațiile specialiștilor și ale comunităților românești din Serbia. După cum se vede, mai sunt de dezlegat nu numai enigme ale trecutului, ci și ale unei realități prezente care-și așteaptă intrarea în normalitate.
Enciclopediile ne învață că Tribalia este una dintre „regiunile românești care nu au făcut parte din România“ sau una din „țările romanofone din sudul Dunării“. În acest ținut sud-dunărean care se întinde între cursurile râurilor Iantra, în Bulgaria și Morava, în Serbia, trăiește de totdeauna o comunitate românească mai puțin știută până nu demult, care și-a modelat și păstrat propria identitate într-o relativă izolare de arealul compact al națiunii române. Românii și „Româniile“ mai mari sau mai mici din jurul statului național român de astăzi și-au dus viața, prin istorie, în împrejurări mai mult sau mai puțin faste pentru menținerea lor identitară și mai mult sau mai puțin cunoscute de compatrioții lor cu capitala la București. Românii din Timoc au fost întotdeauna și printre cei mai oropsiți, în trecut, și printre cei mai discriminați, mai aproape de zilele noastre, ba chiar și astăzi. Ei au fost – și continuă încă să rămâna – una dintre cele mai puține cunoscute comunități românești din afara granițelor de azi ale României. În ultimul secol, nesiguranța și neîncrederea instalate în sud-estul Europei după războaiele balcanice și primul război mondial, apoi al doilea mare război, teroarea și ipocrizia regimurilor comuniste, și în sfârșit, marile răsturnări cu care s-au încheiat războiul rece, inclusiv destrămarea Iugoslaviei, n-au îngăduit ca românii timoceni și locurile lor natale să ne devină prezente familiare. Până nu demult, se știa mai mult în România despre ciondănelile dintre flamanzi și valoni în Belgia sau despre secesioniștii basci și catalani din Spania decât despre românii timoceni.
?ê?£i iată că de câțiva ani îndelungatul purgatoriu al tăcerii și izolării romanilor sud-dunăreni din Serbia (dar și din Bulgaria) are șanse să se încheie. Serbia, care aspiră să intre în Uniunea Europeană, s-a angajat să acorde, în sfârșit, drepturile cuvenite acestei minorități românești din estul țării, fără însă ca autoritățile să acționeze întotdeauna cu bună credință. După consacrata rețeta bolșevică, se acreditează ideea disocierii arbitrare între „români“ și „vlahi“, iar accesul limbii române în școli și biserici este obstacolat de atâtea ori fie cu brutalitate, fie cu viclenie.
?ê?£i totuși, veștile bune încep să se înmulțească. După prima vizită din istorie a unui șef de stat român în această comunitate românească, președintele României a declarat că „situația minorității române din Serbia pare să fie cel mai fierbinte subiect în acest moment între cele două țări“. Situația comunităților de români sud-dunăreni beneficiază astăzi de o abordare politică, asigurată de un Protocol în materie încheiat între Ministerele de Externe ale celor două țări. Comisarul OSCE pentru problemele minorităților naționale face potecă, de câțiva ani, între Belgrad, București și estul Serbiei pentru a superviza la fața locului procesul de intrare pe făgașul normelor europene. Pentru înlesnirea comunicării între românii din nordul și sudul Dunării, a fost deschis punctul de trecere a frontierei Porțile de Fier II/Gherdap II. Copii au început să învețe după abecedare cu grafia în limba română. În noul an școlar 2013-2014, limba româna va fi cuprinsă în programa școlară pentru toate unitățile de învățământ din estul Serbiei. În sfârșit, în 2014, când în Serbia vor avea loc alegeri pentru Consiliile minorităților naționale, românii din Timoc spera să obțină controlul Consiliului Național al Minorității Vlahe, după ce, în 2010, acest drept al lor a fost uzurpat de niște așa-ziși „vlahi“.
Corneliu Vlad
