Surpriza internationala a inceputului de an 2018 este inghetarea – deocamdata – a conflictului americano-nordcoreean, care risca sa se transforme in schimb de lovituri nucleare. E greu de spus daca rachetele nucleare ale Phenianului ar fi ajuns pe teritoriul nordamerican, dar la cateva zeci de kilometri, in Coreea de Sud, oricum ar fi provocat dezastre inimaginabile. Dar de ce surpriza e vorba, caci crize, in lume, au tot fost si vor mai fi.
1. Pentru ca liderii celor doua parti sunt cat se poate de imprevizibili in comportament si actiuni – si proaspatul politician, dar incercat om de afaceri, septuagenarul Donald Trump, si tanarul, in jur de 30 de ani, lider nordcoreean Kim Jong-un, mana de fier necrutatoare care nu mai termina odata sa-si lichideze toti adversarii interni, fie ei dovediti ori doar banuiti. Duelul verbal al celor doi lideri impetuosi a atins, in ultimii doi ani, cote paroxistice (chiar si ca ridicol) : Kim se lauda ca are mereu pe birou un ciocan mare, iar omologul sau american ca al lui e si mai mare.
2. Din ciocnirea unor asemenea lideri duri si atipici, cu acces la buton nuclear functional, o cale rationala de iesire din criza pare mai greu de gasit.
3. Criza coreeana nu numai ca este cronica, (peste 60 de ani de la incheierea razboiului din Peninsula, cu un armistitu provizoriu), dar implica foarte strans mai toate celelalte puteri mondiale (daca facem abstractie de UE si ale sale puteri europene) :China, Japonia, Rusia.
4. Prin criza in desfasurare, Republica Coreea (uzual spus Coreea de Sud) s-a transformat practic peste noapte in tinta cea mai vulnerabila la un atac nuclear al Nordului, dar a reusit, printr-o politica si o diplomatie de mare subtilitate si intelepciune, sa se converteasca, la fel de repede, in factorul activ politico-diplomatic care a preluat demersurile de iesire din impas reusind sa dezamorseze/temporizeze pentru moment criza si sa-i aseze la masa discutiilor pe americani si nordcoreeni.
Cohortele de analisti de pe toate meridianele, care se pierd cu analizele lor prin hatisurile dosarului coreean nu prea par sa evalueze la adevarata lui semnificatie demersul politico-diplomatic al Seulului, care a permis depasirea unui punct deosebit de critic pentru pacea si securitatea regiunii si a lumii. Dar asa cum, pana la urma, lumea a constatat ca jumatatea de sud a Coreei, complet distrusa de razboiul din anii 1950, a devenit in cateva decenii a 11-a putere economica a lumii, puterea de negociere si performantele diplomatiei Seulului vor dobandi si ele recunoasterea internationala care li se cuvine. Noul presedinte al Republicii Coreea, Moon Jae-un a reusit da stabileasca : 1. o intalnire la nivelul liderilor supremi ai celor doua state coreene, in luna aprilie si 2. o intalnire Trump-Kim, in luna mai, dupa ce liderul nordcoreean s-a angajat sa inghete inarmarea nucleara si programul de rachete balistice, in perspectiva denuclearizarii Peninsulei Coreene.
Care a fost rolul Seulului in toata aceasta miscare politico-diplomatica ? – se intreaba Sebastian Berger de la Agentia France Presse. « Toate informatiile (pentru presa – n.n.) din ultima vreme au fost sud-coreene- constata el. Emisarii Sudului sunt cei care au dezvaluit ca Phenianul este gata sa discute despre arsenalul sau nuclear si ca dl. Trump accepta invitatia Nordului la un summit ». Ziaristul francez tine sa aminteasca si faptul ca la inceputul presedintiei sale, Donald Trump a jucat mai intai pe cartea chineza pentru a incerca sa puna presiune pe Sud, s-a apropiat apoi si de premierul japonez Abe si s-a creat impresia ca presedintele sud-coreean Moon Jae-in a fost scos inafara jocului. « Dar fostul avocat ales (presedinte al Republicii Coreea –n.n.) in mai 2017, dupa ce s-a pronuntat in mod deschis pentru dialog cu Nordul, a mizat totul pe Jocurile Olimpice de Iarna pentru a cordializa Phenianul fara a se opune niciodata in mod fatis abordarii musculoase a lui Donald Trump » – sintetizeaza comentatorul AFP pozitia subtila a Seulului. O pozitie care incepe sa dea rezultate.
