Dramatice si spectaculoase, evolutiile din Ucraina par sa fi lasat in plan second deplasarile ample si lente din fundalul international. Sunt mutatii care conduc catre sfarsitul actualei ordini international. O ordine/dezordine recompusa – sau mai corect spus improvizata – la inceputul anilor 1990, cand s-a convenit de catre mai toata lumea ca s-ar fi incheiat razboiul rece. Un construct planetar injghebat mai degraba ad hoc, de nevoie, indiferent daca in mod explicit sau tacit, dar oricum tot in secret si tot in cadru ultrarestrans, adica asa cum s-a intamplat de totdeauna in istoria omenirii. Aceasta ordine – atata cat a fost si asa cum a fost ea, adica incerta, problematica si, mai ales, in atatea privinte, inechitabila – ar fi trebuit sa prefigureze chipul lumii de maine. Dar nu va mai fi asa.
Noua partida de sah de pe tabla mondiala, care a inceput furtunos prin “deschiderea ucraineana” aduce in joc actori noi sau actori vechi cu functii noi si reguli noi sau doar nesocotirea vechilor reguli. Ceea ce inseamna, in peisajul global, revizuiri, corective, schimbari in lant, adica, in mod inerent, un coeficient sporit de imprevizibil si incertitudine.
Dar de ce are oare criza din Ucraina un impact atat de neobisnuit, prin intensitatea si amploarea lui, asupra mersului lumii de azi? De ce miscarile din Ucraina au scuturat, ca pe o panza de paianjen, intreaga armatura a vietii internationale? Niciuna dintre marile crize ale lumii postbelice – Suezul, criza Berlinului, (contra)revolutia din Ungaria, Primavara de la Praga, criza rachetelor din Cuba, ca sa nu mai amintim de zecile si sutele de razboaie locale, nu au avut o inraurire atat de profunda si de lunga perspectiva asupra climatului si relatiilor internationale ca acest – sa-i zicem – insolit disconfort intern ucrainean, caci multa vreme, pentru lumea dinafara, el nu a fost altceva decat o ciondaneala interna initial, deosebire intre partizanii ucraineni ai apropierii de UE si oponentii lor, tot ucraineni, adepti ai relatiilor privilegiate cu Moscova.
Cum se explica, atunci, efectul de avalansa al transformarii unei dispute interne dintr-un stat post-sovietic, dar din Europa, in cea mai grava criza mondiala de dupa incheierea razboiului rece? Razboaiele din Coreea si Vietnam, criza Berlinului si criza rachetelor au fost amenintari mai periculoase pentru pacea si securitatea mondiala, dar urmarile lor imediate aupra mediului politic, economic, militar, la nivel planetar a fost, si ca substanta, si in plan mediatic, mai reduse decat unda de soc pe care o propaga prelungita explozie ucraineana asupra lumii de azi.
Explicatii sunt mai multe, dar cea mai simpla si mai comoda ar fi ca lumea a devenit mai interconectata si mai interdependenta decat in urma cu cateva decenii. Parafrazand vulgar o spusa arhicunoscuta, am spune ca atunci cand stranuta Kievul, face viroza planeta. Henry Kissinger, care descrie fenomenul in cartea sa mai noua “Ordinea Mondiala”, prezinta aceasta stare de fapt a lumii ca pe un paradox. Pe de o parte, un haos mondial, marcat de proliferarea armelor de distrugere in masa (obsesie prioritara a Washingtonului), terorism transfrontalier (idem) si non-guvernanta teritoriala (de data aceasta, conform multor autori, profitabila politicii americane). Pe de alta parte, sustine Kissinger, este “pentru prima data cand se poate vorbi de ordine mondiala”. (Nu este, insa, vorba oare de ceva ce aduce a Pax Americana, se intreaba analistii malitiosi). Si el explica, intr-un interviu acordat in decembrie 2014 saptamanalului german “Der Spiegel”, acest paradox: “In cea mai mare parte a istoriei, pana de curand, ordinea mondiala era o ordine regionala. Este pentru prima oara cand diferite parti ale lumii pot interactiona cu fiecare din celelalte parti ale lumii”. Inteactiune neinsemnand, insa, in mod evident, doar cooperare, conlucrare, compromis, conciliere etc., ci, din pacate, si divergente, ciocniri de interese, confruntari. Si aceasta pentru ca, adauga Kissinger, “nu exista reguli universal acceptate. Exista punctul de vedere chinez, conceptia islamica, viziunea occidentala si, intr-o anumita masura, punctul de vedere rus. Si ele nu sunt intotdeauna compatibile”.
Compatibile sau nu, fapt este ca in aceste cateva propozitii Kissinger a facut o gafa enorma. Sau, dimpotriva, a pus cartile pe fata. Oricum, s-a lamurit un fapt esential: de ce scanteia din Ucraina a ajuns, peste noapte, valvataie care a cuprins lumea. Simplu cas Buna ziua: pentru ca Rusia considera ca nu este tratata la Washington la acelasi nivel ca altii. Daca alti centri de putere ai lumii au puncte de vedere, conceptii, viziuni etc., Rusia are un punct de vedere “intr-o anumita masura”(cf. citat Kissinger). Ar fi putut lasa Putin neamendat un asemenea detaliu lingvistic? Este adevarat, Kissinger nu mai este de mult oficial sau consilier en titre la Casa Alba si se exprima astazi doar in nume personal. Dar pentru o Moscova atat de suspicioasa de cand cu prabusirea URSS, expansiunea spre Est a UE si NATO, Kosovo etc. etc., expresia “intr-o anumita masura” din contextul dat a devenit un casus belli. Dupa cum prea clar se vede.
