Cåteva sute de romåni, printre care m-am prenumărat, au avut privilegiul de a-l asculta, în Amfiteatrul Bibliotecii Academiei, pe dr. Radu Varia vorbind despre „Salvador Dali, Împăratul Traian și Romånia“. Varia-Dali-Traian-Romånia (iertată fie-mi alăturarea, dar asta e situația) sunt fiecare în parte subiect incitant, dar împreună dau masa critică a unui fapt intelectual de excepție.
Doctor în Istoria Artei și Civilizației al Universității din Paris, Radu Varia a produs un adevărat discurs de recepție în incinta academică de la București, oraș cu tradiție, de altfel, în materie, dar o tradiție parcă mai rar frecventată. Dr. Varia ne-a reamintit rezonanta eleganță a rostirii și volutele caligrafice ale scriiturii clasice europene, la care a adăugat și exprimarea paradoxală a omului modern. Ce-i trebuia, adică, la fix și lui Salvador Dali, care l-a luat adesea drept coautor pe Radu Varia în formularea pronunțărilor sale, de la somptuoasele-i discursuri adresate în „Orașul Lumină“ unei asistente cu ștaif, la depeșe și telegrame aparent efemere, dar care aveau să devină antologice (vezi mai jos, a nu se anticipa). Varia ar fi ajuns cu ușurință academician „de onoare“ dacă ar mai fi stat la Paris și după 1989, iar la București membru „de rånd“, adică pe merit real, al Academiei Romåne, dacă distinși trăgători de sfori dintre „colegii mei, academicienii“, cum ar fi zis Elena Ceaușescu, nu l-ar fi fitilit, chit că poți fi „nemuritor“ și fără patalamă.
Oricum, cu „diplomă“ în ale esteticii și frumosului la Paris și exegetul cel mai pe subiect al lui Bråncuși din lume, Varia a mai fost și – nu „complice privilegiat“, cum modest se recomandă – ci prieten și confident intelectual privilegiat și de durată al sclipitorului și dificilului, derutantului și incitantului Dali. În secolul stigmatizat de istorie cu -isme nefaste de tot felul, Dali, ca și Einstein, au răvășit salutar gåndirea omenirii – și poate mai devastator decåt războaiele mondiale sau diversele revoluții. Dali și Einstein, mai mult ca oricine altcineva, ne-au scuturat gåndirea de conformism, rutină și loc comun, iar prin rațional și irațional, au deschis noile spații mentale prin care zburdam cu voioșie în frumosul început de secol 21. Dali și Einstein, două enzime ale minții de unic pitoresc, dar și de optim impact devastator.
Și atunci, cum poți să-i fii, într-o asemenea situație, interlocutor lui Salvador Dali, cum să faci față unei conviețuiri cotidiene, de idei, cu o minte genială, cu o gåndire atåt de imprevizibilă? Iată că se poate, am aflat din expunerea din aula academică. O expunere palpitantă ca anecdotică, dar mai ales consistentă în înțelesuri teoretice și, de ce să nu o spunem, încărcată cu un întemeiat patriotism. A face vorbire la modul serios despre Dali, acest „campion la bursa visurilor“, acest „Bufon al Secolului“, dar și fără Rege, cum i-a zis-o în față imberbul insolent Radu Varia la începutul cunoștinței lor, așadar a vorbi despre Dali este un exercițiu copleșitor. Pericolul este fie prețiozitatea ridicolă, fie frivolitatea tot ridicolă. Ori te rătăcești în savantlåcuri departe de chestiune, ori în derizoriu și frivolitate. Despre Dali, dacă nu știi cum să vorbești, îi faci pe alții să rådă, în cel mai bun caz, dar mai degrabă te faci însuți de rås. Dar conferențiarul a știut cum să-și alcătuiască o comunicare pe potriva dificilei teme și ne-a apropiat, nouă, romånilor, și istoriei Romåniei, una dintre figurile emblematice ale lumii moderne, atrasă și fascinată, într-un mod pentru unii surprinzător, de faptul romånesc, de istoria și cultura sa, ba și de realitatea la zi a unei țări și a unui popor ieșit din „glorioasele testicule ale Împăratului nostru Traian“, cum scrie Dali într-un text de valoare unică numit „Oui, a la Roumanie“, text dedicat ilustrului nostru compatriot de azi, tånărul, pe atunci, Radu Varia.
„Aluziile metaforice la istoria contemporană“ (cf. Radu Varia) din acest indescriptibil, inenarabil poem în proză, trimit la teoria suveranității limitate, la robia comunismului, și ele aveau să țåșnească printr-o răsunătoare expresie în celebra telegramă de felicitare respectuos livrată de Dali lui Nicolae Ceaușescu în momentul proclamării sale ca primul președinte al Republicii Socialiste Romånia. Eram atunci, în aprilie 1974, șeful secției Externe a ziarului „Romånia Liberă“, al doilea ziar al țării, și am rămas stupefiat cånd am citit conținutul telegramei. Mi-am dat seama pe dată că aici e måna lui Radu Varia, știam că prietenul și fostul meu coleg de grupă la Facultatea de Filologie din București, înzestrat cu un umor dulce-acrișor, se afla în apropierea nemijlocită a lui Dali, știau, cu siguranță, acest lucru și „organele abilitate“. Iar acum, peste ani și decenii, avem și „docomentul“ olograf, ni l-a prezentat în facsimile șturlubaticul estet parizian la conferința de la Academie, în ciorna și în textul semnat de Dali și expediat Onor Președintelui: este scrisul lui Radu, același scris din textele de pe foile de hårtie în care-mi grifona caricatura la facultate și la armată (pe care le-am făcut împreună). Telegrama era așadar måna lui Radu Varia, la propriu și la figurat, la figurat și la propriu. Dali îl felicita pe Ceaușescu pentru „demersul istoric de instaurare a sceptrului prezidențial“. Nu aș putea spune nici astăzi dacă Dali îl ridiculiza sau îl glorifica pe ilustrul adresant pentru „demers“, nu știu nici astăzi dacă interpretabila exprimare e rodul spiritului lui Dali sau al lui Varia, dar oricum ei gåndeau și glumeau cam în acelasi spirit. De asta nu-l întreb nici astăzi pe prietenul meu, (de vreo 50 de ani, această prietenie) Radu Varia, cum a fost, de fapt, „mai la concret“, cu telegrama. Oricum, magistral „demers“, buclucașa telegramă! Un „spirit de glumă“, care i-a pus în forfotă pe cei din Cancelaria prezidențială și „aparatul“ CC. Dezamparați la culme, panicați chiar, apropiații liderului romån au decis atunci să meargă pe principiul prudent și sănătos „Honni soit qui mal y pense“ și au luat telegrama cåt mai în serios, dånd „indicații“ să se publice la loc de fală în noianul de telegrame venite de la sute și sute de nume de prestigiu sau nu prea din lumea întreagă. Un hohot de rås cosmic într-un ocean de laude pompoase sau plate, această telegramă! De fapt, un mesaj, o chemare romånilor: fiți lucizi, normali, nu vă prindeți în jocul absurd al „cultului personalității“, cum foarte meșteșugit se formula enormitatea momentului în propaganda oficială.
Prin Radu Varia, Romånia și romånii și-au dobåndit ca prieten un geniu artistic, și nu numai, al secolului abia încheiat. Corneliu Vlad
