Pentru că tot vine vorba de Tunisia, Egipt și ce-o mai fi, cåteva divagații.
Pe cel de-al treilea val al democrației (pe scara Huntington) și în siajul ei, nici dictaturile nu o duc rău. Păi dacă democrația e generoasă, tolerantă, îngăduitoare, permisivă cu orice, de ce n-ar fi și cu dictatura? Mai ales că o putem numi și populism, salvare națională, perestroikă sau cum i-om mai zice. Și așa se face că în lume avem, în lume, și dictaturi longevive, ca în Tunisia, Egipt, Zimbabwe etc., care dăinuie de cåteva decenii, și dictaturi emergente sau care va să vină.
Dar, mai nou, pentru a prepara și instala o dictatură cool, agreabil și pe nesimțite, „neintruziv“, trebuie aplicate noi proceduri, o nouă rețetă. Vechile formule, cu colonei sau sergenți majori care se dau, ridicol, de trei ori peste cap și ajung de îndată respectabili președinți civili și „pe viață“, e fumată. Nu mai e nevoie neapărat de tancuri, de violență de stradă, e de ajuns să ai rețeta trebuincioasă, bucătar-șef iscusit, ajutoare destoinice și un „prostit popor“ (Eminescu), gata să înghită cu plăcere ce-i livrezi. Politologul Moises Naim prescria riguros, și gratuit, în 2009, într-un articol din „The Washington Post“, o rețetă sigură de preparare a dictaturii, de fapt a unei dictaturi demne de secolul XXI, o dictatură în pas cu vremurile.
Mai întåi, ingredientele. (Lenin ar fi zis „situația prerevoluționară“): sărăcie de proporții în țară, inegalități sociale strigătoare la cer, corupție, injustiție, elite politice și economice arogante și sigure că pot face ce vor mușchii lor în impunitate, partide politice discreditate, clasa mijlocie apatică, parlament și justiție obediente și ineficiente, presa dominată de cåțiva oligarhi, la care, după gust, se poate adăuga eventual și sperietoarea cu un puternic dușman extern care lucrează viclean din umbră.
Cu asemenea ingrediente, puse în amestec „cåt cuprinde“, se trece la preparare. Se agită mai întåi bine păturile sărace (populism), se administrează cu duiumul, în doze repetate, chiar peste rånd, alegeri democratice (dar de avut grijă a nu se pierde!), sunt avansați în grad ofițeri și generali loiali președintelui, la fel și în ierarhia magistraților și în instituțiile de resort (diversele Curți), se modifică, prin referendum, desigur, Constituția, slujbașii din serviciile publice trebuie să voteze musai cu partidul sau președintele necesar, opoziția trebuie constant discreditată, intimidată, cooptată sau cumpărată, la nevoie chiar reprimată, mass-media controlată, fără a fi însă chiar jugulată de tot, mai trebuie și unii care să fluiere în biserică, altfel unde-i democrația.
Sublinez: toate acestea le „recomandă“ Moises Naim, fost ministru într-un guvern latino-american, fost redactor-șef la „Foreign Policy“, într-un articol publicat într-un ziar american.
Astfel preparată și aplicată, rar ca rețeta să nu fie asimilată cu rezultatele dorite. După cum se poate convinge oricine dacă își rotește ochii prin lume, indiferent de continent. Corneliu Vlad
