Vineri 14 iunie 2013, peste 50 de milioane de iranieni erau asteptati la vot, pentru a-l alege pe viitorul presedinte al Republicii Islamice. A doua zi, toata lumea astepta cu nerabdare rezultatele. La ora 20.22, ministrul de interne anunta ca viitorul presedinte a fost ales chiar in primul tur de scrutin, cu un procentaj de 50,7 suta. Participarea la vot a fost masiva – 72 la suta din corpul electoral. Asadar, rezultate cat se poate de clare (spre deosebire de precedentele alegeri prezidentiale, cand victoria lui Ahmadinejad, pusa la indoiala, a fost urmata de manifestatii de protest prelungite). Noul presedinte a fost calificat de presa drept “cel mai moderat” dintre cei opt candidati la functia de sef al statului. Deviza lui Hassan Rouhani a fost “Reconciliere si pace”. Iar in primele sale declaratii postelectorale, el a calificat alegerile ca “o victorie a moderatiei asupra extremismului”. Imediat dupa ce s-au anuntat rezultatele oficiale ale votului, tanara Atoussa din Teheran s-a grabit sa scrie, in fuga, pe pagina ei de Facebook: “Suntem asteptati in strada”. In scurt timp, bulevardele si pietele capitalei si ale celorlalte orase s-au umplut de lume, mai ales tineret. S-a scandat, s-a cantat si s-a dansat ore in sir. Noaptea bucuriei populare a fost una cat se poate de reala si de autentica, ea a fost fotografiata, filmata si postata in mesaje pe retelele sociale. Iata cateva din consemnarile reporterilor straini aflati la Teheran in acele clipe. Saleh: „Alegerile au fost doar un prilej. Lumea a invadat strazile si tot orasul intreg s-a trezit. ” Behnaz: ” A fost o sarbatoare, una chiar adevarata. N-am mai vazut niciodata asa ceva. N-am crezut niciodata ca pentru o victorie a noastra am putea face o sarbatoare ca aceasta”. Maryam: “M-am intors acasa la ora 2 dimineata. Pana atunci, am cantat, cu totii, in piata Vanak. Am cantat pana mi-am pierdut vocea”.
Nu mai putin frenetici au fost si ziaristii veniti de pretutindeni sa relateze evenimentul. Printre primii care au trimis corespondenta, Jason Rezaian si Joby Warrick de la “Washington Post”: “ Clericul moderat Hassan Rouhani castiga alegerile prezidentiale”. Bine informati, cum avea sa se confirme, ei nu ezita sa scrie (completati si de colegii lor din capitala americana), la doar cateva ore dupa anuntarea rezultatelor: “ Cu toate ca impactul alegerilor este departe de a fi clar, oficialii americani si observatorii din Orientul Mijlociu saluta rezultatele, care anunta un nou capitol in legaturile dintre Iran si Vest. Unii privesc cu sperante crescande la progrese catre o solutie diplomatica pentru criza nucleara iraniana”. La Washington, secretarul de presa al Casei Albe se grabeste si el sa felicite poporul iranian “pentru participarea sa la procesul politic si pentru curajul de a-si fi facuta auzita vocea”.
Ce va urma? “Rouhani va reuni probabil in jurul lui diplomati mai moderati, tehnocrati si negociatori de politica externa mai pragmatici – estima, tot in Statele Unite, Trita Parsi, autoarea unei carti despre relatiile americano-iraniene. (Si intradevar, peste cateva luni, cand tratativele pe dosarul nuclear iranian devenisera fapt curent, seful negociatorilor americani marturisea cum parca uita adesea ca interlocutorul sau este iranian, cum crede ca vorbeste cu un american sau un vest –european. Iar un ziarist socotea ca in guvernul iranian sunt mai multi diplomati universitari cu diploma in SUA decat in guvernul de la Washington.) Deocamdata, insa, experta din America este rezervata si isi ia masuri de precautie inainte de a se lansa in predictii: “Programul nuclear iranian depinde de multi factori si multi dintre ei nu se afla sub controlul noului presedinte. De fapt, mingea s-a intors acum in terenul nostru. Nimeni nu poate depasi singur acest impas”.
Cat de stupefiata a fost multa lume de rezultatul alegerilor din Iran am constatat, si eu, la Bucuresti. La scurt timp dupa alegeri, la Fundatia Europeana Titulescu a s-a tinut o dezbatere incitanta despre “Petarda persana” (de ce “petarda”, nu stiu cine ar putea nici acum explica). Si discutia se invartea la un mment dat in jurul intrebarii: Si ce va face acum Teheranul? Dar ce vor face acum Washingtonul, Vestul? – am intervenit, atunci, in discutie. Caci intrebarea logica, fireasca era, de fapt, in acel moment, ce va face Occidentul, cum va raspunde el semnalului de la Teheran, caci Iranul era deja lansat intr-o mare deschidere – un nou presedinte, noi abordari, disponibilitate maxima pentru negocieri neconditionate… Dar negocierile presupun si un al doilea interlocutor. Si el nu a intarziat sa apara, in formula 5+1: cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU si Germania. Acum, negocierile pe teme nucleare intre Iran si cei 5+1 sunt in plina desfasurare si ele ar trebui sa duca la un acord cuprinzator pana la 20 iulie.
L-am intrebat, cordial-provocator, pe un prieten din Teheran daca marea schimbare initiata prin alegerile din iunie 2013 ar putea fi luata drept o “primavara iraniana” sau “revolutie colorata iraniana”. Mi-a raspuns printr-o privire ironica.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane