„Oh! lucrurile cum vorbesc” – exclama, intr-un rondel, Alexandru Macedonski. Dar nu numai lucrurile, ci si pietrele, zidurile, casele si strazile, ba chiar si ruinele. Iar povestile lor le stiu cel mai bine specialistii. Geograful si profesionistul in administratie publica Bogdan Suditu, cu studii si specializari in Bucuresti si in Franta, recompune si nareaza o fascinanata istorie a principalei “locuiri” – cum frumos spun arheologii si istoricii – a romanilor, in cartea “Bucurestiul in locuinte si locuitori de la inceputuri pana mai ieri (1459-1989)”. Dar ce poate fi atat de fascinant la locuinte si locuitori (mai potrivit ar fi, poate, locatari)? Multe, daca stii ce si cum sa comunici si sa lamuresti.
Sa luam, bunaoara, doar vremurile mai aproape de noi, istoria fierbinte din timpul regimului comunist “de pana mai ieri”, vorba titlului (chiar daca astfel nedreptatim alte varste, mai vechi, ale asezarii, nu mai putin pasionante si la fel de magistral tratate in carte). Autorul scrie aceasta istorie intemeindu-se pe acte si documente, de la “spatiul locativ”, dar si pe amintiri ale traitorilor de atunci, proprietari (mai ales fosti), chiriasi, edili, simpli contribuabili. Aflam ce n-am stiut sau doar am aproximat despre marile miscari care au antrenat si “lumea caselor”, ca parte a marilor rascoliri din societatea romaneasca de dupa 1944, 1947 etc. – rechizitionarea, confiscarea si nationalizarea caselor, alungarea proprietarilor, samavolnicia si umilintele indurate de “burghezo-mosierimea” alungata din propria casa care nu era facuta neaparat din “exploatarea omului de catre om”, noii rezidenti adusi in capitala de industrializare si alti fericiti beneficiari de “buletin de Bucuresti” (visul suprem al atatora), instalarea impusa a noilor “chiriasi”- grangurii sau slugile noului regim, mutarea din loc in loc, in sus si in jos, a oamenilor partidului, in functie de locul mereu miscator si nesigur al respectivilor in ierarhia politica a zilei.
In 1948, Gheorghiu-Dej a decis sa-i mute pe cei mai mari din zona Casin in Herastrau, iar varfurile lor in Bd. Aviatorilor. Familia Ceausescu (ceva mai jos ca rang) a stat mai intai la un fel de “comun”, cu alte cateva “tovarase”, prin Cotroceni, pe dr. Lister, apoi in Primaverii, pe str. Herastrau, iar dupa 1963 a dat ordin sa i se faca alta casa, pe Primaverii 50. Pentru amatorii de detalii cotidiene din viata nomenclaturii comuniste, cartea este, de altfel, bogata in anecdotica – unde au stat “cu casa” maharii vremii, mereu vanturati de colo-colo (pandant parca la rotatia cadrelor).
Strada, cartierul sau zina in care stateai, vila in care te “repartizase” partidul , numarul de metri patrati sau de camera, veranda si gradina, erau attribute obligatorii ale rangului si panas al prestigiului, asa cum pentru urmasii lor in arivism si parvenitism contemporani ai nostri, doctoratele si masteratele, titlurile de carti sau onorifice, gradele militare sau universitare tin, la fel de penibil, loc de argumente ale valorii. Intr-o a doua faza a “comunismului” (intre ghilimele, pentru ca, e de repetat, comunism real n-a existat vreodata), dominantele au fost noile blocuri, tragedia – si uneori crima – demolarilor, sistematizarea urbana, “rurbanizarea” imprejurimilor metropolei si inca multe altele, si bune, si rele.
Aceasta sectiune a cartii, scriere a unui singur om, nu a vreunei comisii prezidentiale sau institut cu lume multa si bine platitia, – ar putea figura drept cel mai temeinic si mai convingator capitol din ceea ce ar fi trebuit/ar trebui sa fie adevarata istorie a “comunismului” in Romania, una mai necrutatoare si mai dreapta, dar prin nimic propagandistica, in comparatie cu pletora de maculatura produsa, adesea cu gir prezidential si pe banii nostri, de masluitorii din cea mai noua generatie de istorici ai neadevarului.
Iar daca aceasta carte se constituie in model, in exemplu, despre cum trebuie scrisa istoria noastra abia incheiata, Editura Compania, care a publicat-o, isi confirma iarasi o pronuntata vocatie enciclopedica, inexistenta sau prea putin vizibila la asezaminte similare fie ele bugetare sau masiv pompate cu bani din tara sau de-afara. Din productia Editurii Compania se ridica parca, treptat, contururile unui arhipelag care s-ar putea asemui la un moment dat cu Enciclopedia canonica a lui Dimitrie Gusti din 1938-1943, corpusul volumelor editate aici ar putea deveni pandantul romanesc al Enciclopediei Britanice.
