Din naivitate, viclenie sau calcul gresit, Gorbaciov pleda la un moment dat pentru dezideologizarea relatiilor internationale. Urmare prompta a chemarii utopice (dar nu singura) a fost dezmembrarea URSS, iar de aici, degradarea Rusiei din statutul de superputere mondiala. Gorbaciov, vorba marxistului, groparul propriei Uniuni. Si dezideologizare tot nu s-a produs, ci re-ideologizare, alta Marie cu aceeasi palarie. In loc de comunism, euroasianism. Dar, in mod firesc, si de cealalata parte – in loc de anticomunism (preponderent sovietic) …ce ? Astazi din ce se mai hraneste solodaritatea euroatlantica. occidentala, a lumii libere, a democratiei liberale si economiei de piata etc. etc., daca nici comunismul nu mai e ce-a fost odata, dusmanul de moarte al omenirii (caci si in China se edifica cu succes un capitalism propriu sub conducerea ferma a Partidului Comunist). , si nici Rusia nu mai e evaluata ca fiind inamicul cel mai periculos pentru – cum se zice – pacea si securitatea lumii.
Orice alianta are nevoie – obligatoriu – de un inamic, altfel ramane cochetarie (sau ipocrizie) politico-diplomatica sau joc teoretic. Sau are nevoie de interese comune. Or, interesele comune ale Occidentului canonic din timpul razboiului rece, devenit acum comunitatea euroatlantica (caci macar geografia leaga, in orice caz, in mod cert) ori nu mai sunt caci nu mai au obiectul muncii, ori se desubstantializeaza pe zi ce trece.
« Astazi, fiecare tara europeana isi are propriile interese, determinate de propriile realitati geografice », constata cu o candoare cam tarzie, comentatorul american Xander Snyder de la «Mauldin Economics ». Si printr-un asemenea text, ca de altfel prin multe alte analize ale unor politicieni si politologi, America da semne tot mai distincte ca politica globala a Washingtonului si a aliatilor sai este din ce in ce mai putin profitabila si trebuie revaluata. Instalarea ca presedinte a lui Donald Trump e un exemplu. Brexitul, altul. Impasul Uniunii Europene, altul. Gestionarea dezaastruoasa a crizei ucrainene, altul. Pozitia « comuna » a Vestului fata de criza ucraineana este o cacofonie dezastruoasa, chiar daca tot mai multe opinii incep sa recunoasca pe fata ca prin incercarea de forte numita Ucraina, Occidentul a gresit si greseste in continuare. Iar daca surse oficiale de la Washington declara public, cu subiect si predicat, ca pentru Ucraina, astazi, principalul pericol nu (mai) este Rusia, ci coruptia, nu mai trebuie o dovada mai clara ca se cere o schimbare radicala si curajoasa de abordare.
Articolul mai sus mentionat observa inca din titlul ca pozitia fata de Ucraina, iar de aici si politica fata de Rusia a divizat Uniunea Europeana din cauza diversitatii punctelor de vedere si a atitudinilor oficiale ale statelor membre. Articolul insista pe doua cazuri :Ungaria si Bulgaria, ambele, ambele, din motive distincte, interesate in relatii bune cu Rusia, caci « nu castiga nimic din situarea pe o pozitie de adversar cu Rusia ». Se mai amintesc, in articol, si consacratele locuri comune ale dezbaterii : Germania – interesata vital in afaceri cu Rusia, Turcia – in tatonare cu Rusia pe influenta in spatiul pontic, Polonia si statele baltice – tematoare fata de Rusia, cu care au frontiere comune.
Despre Romania, ceva, in aceasta analiza care ne tot da tarcoale si care insista pe situatia si pozitia unor vecini ai nostri mai mult sau mai putin apropiati, dar toti precupati de relatiile cu Rusia? Textul in chestiune « nominalizeaza » o singura data Romania, cand ofera pretioasa informatie ca, impreuna cu Ucraina, Romania se afla situata, geograficeste, intre Rusia si Bulgaria. Bine macar ca se recunoaste precum ca existam pe harta. Si., la urma urmei, ce-ar mai fi putut sa scrie despre noi si-ai nostri?
